Româncele au aruncat Danemarca în depresie: "O naţiune întreagă plânge şi e dărâmată"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de handbal a României a obţinut o victorie fabuloasă în faţa Danemarcei, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial.

Eliminarea ţării gazdă, una dintre favoritele la câştigarea trofeului, a fost tratată pe larg şi de ziarele daneze. Ekstrabladet, cel mai citit cotidian danez, titrează în cronica meciului: “Eliminare daneză în prelungiri, după o dramă de neimaginat. 12.000 de spectatori în lacrimi şi o naţiune întreagă dărâmată”

Jyllands Poste a titrat după disputa de la Herning: “Danemarca a pierdut în faţa celei mai bune jucătoare din lume!”, făcând referire la Cristina Neagu, în vreme ce siteul oficial al CM a scris: 

"A fost unul dintre cele mai dramatice meciuri de la acest Mondial. Partida a fost decisă de golul din ultima secundă marcat de Ada Nechita, dar colega ei, Cristina Neagu, a atras toate privirile, reuşind să înscrie de 15 ori.Antrenorul Danemarcei, Klavs Bruun Jorgensen, a încercat să ia toate măsurile pentru a o opri pe Neagu, dar nu a avut cum să îi stopeze prestaţia de clasă mondială"

Veste uriaşă pentru fanii naţionalei. Meciul cu Norvegia poate fi urmărit în direct de toată lumea

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite