Rocadă Mircea Lucescu - Gică Hagi la naționala României: „Lucrurile sunt 99% bătute în cuie”
0Mircea Lucescu a declarat în repetate rânduri că se retrage de la națională oricând, dacă în locul său vine Gică Hagi. Varianta este intens vehiculată în presa română, mai ales că managerul Farului nu are vreun angajament la momentul actual, lăsând banca tehnică a constănțenilor pe mâna lui Ianis Zicu.

Jurnalistul Decebal Rădulescu a precizat la DigiSport că are o informație confirmată din mai multe surse, și anume că FRF a bătut palma cu Gică Hagi pentru preluarea primei reprezentative. „Următorul selecționer al naționalei României va fi Gică Hagi. Lucrurile sunt 99% bătute în cuie. Lucrul ăsta se va întâmpla după ce Mircea Lucescu își termină mandatul. Există un zvon și că ar putea să preia echipa națională chiar înainte de luna martie, dar aici nu am nicio informație. Lucrurile sunt cam rezolvate în conducerea Federației, Hagi va fi viitorul selecționer”, a spus, sigur pe el, Decebal Rădulescu.
Finalul lunii martie, de foc pentru România
Pentru naționala României urmează, pe 26 martie, duelul cu Turcia, meci contând pentru semifinalele barajului pentru Cupa Mondială, care va avea loc la Istanbul. În cazul în care „tricolorii” se impun, vor da piept cu învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo, în finală (31 martie), tot în deplasare. Câștigătoarea acestor baraje va merge la turneul final din SUA, Canada și Mexic.
Gică Hagi a fost instalat la cârma naționalei României în 2001, imediat după ce s-a retras din activitatea de fotbalist. El a înregistrat un bilanț de o victorie, două remize și o înfrângere și a pierdut calificarea la Campionatul Mondial din 2002, în fața Sloveniei lui Osterc și Rudonja.























































