Reveneire în forță pentru Valentin Mihăilă. Golul excepțional care i-a lăsat pe turci fără cuvinte: „A lansat o rachetă/Gol de generic”
0Valentin Mihăilă (25 de ani) a revenit, cu forțe proaspete, din accidentare și face furori la Rizespor, formație ce activează în Super Lig.

Extrema stângă a turcilor și-a trecut în cont un gol superb, marcat din propria jumătate, în cadrul victoriei cu 5-2 în fața celor de la Çaykur Rizespor.
Valentin Mihăilă a bifat cea de-a treia apariție în campionatul Turciei și a reușit să marcheze primul său gol în actualul sezon.
„Rachetă de la 55 metri!”
Din cauza problemelor de sănătate, internaționalul român nu a fost introdus în teren în cadrul primelor patru etape din Turcia.
Golul românului i-a amuțit pe jurnaliștii locali: „Rachetă de la 55 de metri a lui Mihăilă! Valentin Mihăilă este jucătorul care și-a pus amprenta cu golul reușit în victoria lui Çaykur Rizespor, scor 5-2, pe terenul lui Antalyaspor.
Valentin Mihăilă a fost vedeta meciului, cu un gol pentru Rizespor, în victoria cu 5-2. În minutul 90, românul de 25 de ani a primit o minge în propria jumătate și a lansat o rachetă, trimițând mingea în plasa porții adverse, după o gafă uriașă a portarului Julian. Golul de generic al lui Mihailă de la aproximativ 55 de metri a meritat să fie văzut!”, a titrat Fotomac.
— 📲 New acc: @CenterOfGoals !Follow (@AllynSkile96068) October 3, 2025
Pentru Rizespor, aceasta a fost a doua victorie din acest sezon al campionatului Turciei, după șapte etape disputate. Formația lui Mihăilă a acumulat 8 puncte și ocupă locul 12 în clasament, în timp ce Antalyaspor se află pe poziția a 9-a.
În fruntea Super Lig se menține Galatasaray, cu 21 de puncte, urmată de Trabzonspor la patru lungimi și de Fenerbahce, aflată la șase puncte distanță.