Realismul modestiei

Florin Iaru

Presa a căutat în nădragii lui Carlos, a căutat în trufia lui Gigi, a căutat în kilogramele de sudoare vărsată pe teren. După care a tunat, a fulgerat, a cerut explicaţii. şi le-a găsit! Mentalitate de slugă, gândire mică, lipsă de ambiţie!
Pe scurt, în două jocuri s-au încasat şapte goluri, s-a dat unul (la înghesuială, veţi zice) şi i s-a oferit publicului o bună porţie de penibil. Ce ocazie mai strălucită pentru presă, pentru chibiţi, pentru suporteri şi pentru neica nimeni de a-şi da cu părerea şi a plânge cu lacrimi de sânge?
În urmă cu treizeci de ani, pe când echipele româneşti, împinse de la spate de partid, armată şi miliţie, sperau în calificări-minune, soseau şi la noi în ţară echipe mari. Pe vremea aia nu erau paracalificări, era ticăloasa de urnă. Cluburile udau zile întregi terenul. Apoi îşi puneau jucătorii cu fundul în poartă (mulţumesc, Chivu, pentru această glorioasă expresie!) şi suportau presiunea adversarilor. Ieşeau la contraatac atunci când se putea şi dădeau gol tot atunci când se putea. Uneori, şansa le surâdea. Nimeni nu-şi făcea iluzia că suntem foarte buni, dar, cunoscându-ne locul, ne jucam jocul aşa cum era!
Era clar că adversarii ştiu. Că au. Că pot. şi că noi nu ştim, nu avem şi nu putem. Dar, din această conştiinţă păguboasă, ne-au venit toate bucuriile acelei epoci amărâte. Acum, am plecat la drum cu îngâmfare. Sentimentul inculcat jucătorilor a fost acela că primesc vizita unor amărâţi de căpşunari spanioli. Nişte rataţi cu freză şi imagine. Că, dacă-i luăm la bani mărunţi, îi întoarcem ca pe mănuşi. şi mai ales, li s-a spus că, dacă-şi vor da sufletul pe teren, vor învinge. Nu era nevoie, dar asta era treaba antrenorului! şi poate venea şi amărâtul ăla de gol, exact cum s-a dat!
Cu toată ruşinea, spun: "Băieţi, cu fundu-n poartă, antijoc, aglomeraţie, faulturi tactice, aruncaţi băşica, mocirlă pe teren" şi s-o lăsăm mai moale cu muntele Athos şi cu Dumnezeu. Puţină modestie te face mai raţional, iar puţin bun-simţ dă gust vieţii. Abia atunci vom învăţa să nu mai alergăm ca iepurii speriaţi, să pasăm din prima şi să ne înţelegem locul pe teren. România a avut, cu adevărat, o generaţie de aur, dar a fost repede cheltuită. Ce punem în loc?