Răzvan îşi joacă postul în acest an!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciurile cu Belarus şi cu Franţa îi pot fi fatale selecţionerului, care a fost atacat indirect şi de Mircea Sandu, după remiza cu Albania. Egalul cu Albania l-a nemulţumit pe bossul federaţiei, Sandu spunând că sunt jucători la naţională care „gâfâie“ pe teren.

Semieşecul de la Piatra Neamţ a aprins un conflict mocnit între preşedintele federaţiei şi jucătorii echipei naţionale. Dacă înaintea partidei Mirel Rădoi spunea despre „Naşul" că nu are încredere şi în tricolori, replica lui Mircea Sandu a venit după evoluţia dezamăgitoare a României. „Prima repriză am avut două-trei situaţii, dar mai e de muncă. Şi, dom'le, mai sunt câţiva jucători care gâfâie pe teren. În repriza a doua nu am avut ocazii", a atacat Naşul, după care i-a răspuns lui Rădoi. „Nu suntem alături de ei? Păi, haideţi să vă mai spun o dată! Meciurile cu Albania şi Belarus erau cotate la 10.000 de euro de jucător", a spus Mircea Sandu.

Chiar dacă nu i-a pronunţat numele direct, preşedintele FRF e nemulţumit că Răzvan Lucescu nu a ştiut să-şi capaciteze jucătorii după golul marcat de Bogdan Stancu. „Ne-a lipsit concentrarea pe final. După ce am dat gol, la un minut albanezii au avut un corner, apoi acea lovitură liberă. Nu se poate! Eu mă aştept ca la Minsk jucătorii să se ambiţioneze şi să-mi demonstreze că nu am avut dreptate", a spus Mircea Sandu.

„Să vină Hagi!"

De altfel, miza meciurilor cu Belarus (marţi, ora 20.30, DigiSport) şi Franţa (9 octombrie) e acum mult mai mare. Dacă nu câştigăm măcar un meci, Răzvan Lucescu devine o ţintă deschisă pentru contestatarii săi. Sprijinit doar de Ionuţ Lupescu, selecţionerul ar putea fi împins spre demisie de atacurile susţinute ale „clanului" Becali. Dacă Victor şi Ioan şi-au manifestat în dese rânduri opinia potrivnică antrenorului, ieri, şi Gigi Becali a trecut de partea lor. „Până acum am ţinut cu Răzvan, acum spun altceva. Părerea mea că ar trebui să stea meciul ăsta cu Belarusul şi apoi să ia nişte decizii. Normal, cea mai bună variantă la ora asta, e Hagi. El ar putea să schimbe starea de spirit a jucătorilor", a spus ieri patronul echipei din Ghencea.

„Regele" e o soluţie agreată şi de Mircea Sandu, în cazul în care Răzvan Lucescu nu va avea rezultate. În schimb, venirea lui Hagi nu e privită cu ochi buni de Ionuţ Lupescu, care vrea să încheie campania cu actualul selecţioner. „Avem un proiect alături de Răzvan şi el va continua", a spus directorul FRF. Lucescu junior are în continuare şi susţinerea jucătorilor.

Răzvan s-a închis în el

Selecţionerul a fost extrem de afectat de remiza obţinută, pentru că îşi făcuse planul cu şase puncte din meciurile cu Albania şi Belarus. Lucescu nu a vorbit la telefon nici cu familia, preferând să discute doar cu secunzii săi despre meciul de la Piatra Neamţ. La antrenamentul de ieri-dimineaţă a stat mai mult pe margine, după care echipa a plecat la Bacău, de unde s-a făcut deplasarea spre Belarus. „E o conjunctură nefavorabilă, fotbalul românesc e în criză. Nu vedeţi că nici echipele care evoluează în Europa nu reuşesc mare lucru?", s-a apărat Lucescu junior.

1 - 1

România: Lobonţ - Contra (Mureşan 56), Tamaş, Rădoi, Raţ - Torje, ­Florescu, Cociş (Herea 77), Deac - Marica, D. Niculae (B. Stancu 64). Antrenor: Răzvan ­Lucescu
Albania: Beqaj - Dallku, Cana, Curri, Vangeli - K. Duro (Muzaka 82), Lila, Bulku, Agolli - Bogdani (Salihi 57), Skela (Lika 79). Antrenor: Josip Kuzhe
Goluri: B. Stancu 80 / Muzaka 88
Stadion „Ceahlăul"
(Piatra Neamţ): 13.000
Arbitru: Robert Schorgenhofer (Austria)

Grupa D

România - Albania 1-1
B. Stancu 80 / Muzaka 88
Luxemburg - Bosnia0-3
Ibricici 6, Pjanici 12, Dzeko 16
Franţa - Belarus 0-1
Kyslyak 86
Etapa următoare: Belarus - România, Albania - Luxemburg, Bosnia - Franţa.

" Sunt jucători care gâfâie pe teren. Să-mi arate în meciul cu Belarus că n-am avut dreptate."
Mircea Sandu preşedinte FRF

" Federaţia trebuie să-l sprijine pe Răzvan, nu să-i dea în cap! Cei de acolo au spus că nu vor rezultate imediate!"
Dan Petrescu antrenor Kuban Krasnodar

" Am dominat clar Albania. Am avut şi penalty. Dacă se comportă ca o federaţie din lumea a treia, Răzvan poate fi demis."
Mircea Lucescu antrenor Şahtior

" Dacă batem Belarusul, să rămână Răzvan. Dacă nu, du-te tată. Cea mai bună variantă este Gică Hagi."
Gigi Becali patron Steaua

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite