Război total între FIFA și sindicatul fotbaliștilor profesioniști. Motivul pentru care se ajunge în instanță
0Forul Mondial al Ligilor de fotbal şi FIFPRO, sindicatul internaţional al fotbaliştilor profesionişti, au somat Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) să revizuiască calendarul noii Cupe Mondiale a Cluburilor din 2025, în caz contrar riscând deschiderea unei proceduri judiciare, informează AFP.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, Forul Ligilor şi FIFPRO au susţinut faptul că în prezent calendarul competiţiilor de fotbal este "dincolo de saturaţie". "Aceste schimbări de calendar au creat un 'prejudiciu economic' pentru ligile naţionale şi au forţat jucătorii peste limitele lor", consideră semnatarii scrisorii. Ei cer Consiliului FIFA să reprogrameze Cupa Mondială a Cluburilor şi să redeschidă discuţiile pentru un calendar internaţional valabil până în 2030.
"Dacă FIFA refuză să se angajeze formal în rezolvarea problemelor menţionate la viitorul Consiliu, atunci vom fi nevoiţi să ne sfătuim membrii privind opţiunile pe care le au, atât individual, cât şi colectiv, pentru a-şi proteja interesele de manieră de proactivă", au anunţat opozanţii, care au mers mai departe cu amenințările: "Aceste opţiuni cuprind şi o acţiune în justiţie împotriva FIFA, pentru care noi am cerut avizul unui expert independent".
FIFA spune că a ales cu grijă datele turneului
La rândul lor, șefii forului conducător al fotbalului internațional au precizat într-un comunicat că "datele Cupei Mondiale a Cluburilor au fost fixate în aşa fel încât să fie armonizate cu calendarul internaţional, pentru a lăsa suficient timp între finala turneului şi debutul sezonului în numeroase campionate naţionale". În consecinţă, "un minim de trei zile de repaus între meciuri trebuie să fie garantat pentru protejarea jucătorilor".
Dar Forul Mondial al Ligilor şi FIFPRO acuză FIFA de ”luarea unor decizii unilaterale care sunt în avantajul propriilor sale competiţii şi interese comerciale, afectând negativ ligile naţionale şi jucătorii".