Răutatea lui Alin Stoica, descifrată. Motivul pentru care a spus că Hagi „delirează și ar trebui să își ia pastilele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alin Stoica, fiul lui Tudorel Stoica, este omul cu declarații mereu pline de răutate la adresa fotbalului românesc. Recent, el a pus calificarea primei reprezentative, dar și victoria cu Ucraina pe seama norocului, dar l-a și jignit pe Gică Hagi, despre care a spus în presa belgiană că „delirează și ar trebui să își ia pastilele”.

Alin Stoica Tudorel Stoica
Alin Stoica face declarații împotriva românilor. Captură DigiSport

Cornel Dinu, fostă glorie dinamovistă, a explicat de ce fostul internațional este mereu protagonistul unor declarații contra curentului. „Alin Stoica a fost talent, dar a murit speranță. Are o răutate, el jucând foarte puțin. Nu a reușit să ajungă un mare jucător, iar din această cauză are această răutate și rupere de realitate. Au existat momente în care echipa a subperformat și i-am criticat, însă aveam argumentele jocului.

Să faci declarații de asemenea răutate continuu și fără niciun fel de suport real de a îți argumenta poziția reprezintă deja mai mult o maladie decât o realitate”, a declarat Cornel Dinu pentru Prima Sport.

Într-un moment în care România a uimit întreaga lume spulberând la Euro 2024 formația plină de vedete a Ucrainei (3-0), Alin Stoica distrus naționala, dar și pe Gică Hagi, într-un interviu pentru belgienii de la „La Dernière Heure”.

România doar așteaptă greșelile adversarului

„Gheorghe Hagi a declarat că România va câștiga cu Belgia și va ajunge până în semifinalele Campionatului European. Cred că are nevoie de medicamentație fiindcă delirează! România a fost ajutată de războaie pentru a se califica, mai ales că Belarus și Israel nu au putut juca pe teren propriu. Cum au câștigat cu Ucraina? Lunin a crezut că este român.

România doar așteaptă greșelile adversarului, nu joacă fotbal. Stanciu are maturitatea necesară pentru a fi căpitan acum, golul său a fost fantastic, trebuie să recunosc, dar joacă în Arabia Saudită. Și eu pot juca acolo dacă mă antrenez puțin! Răzvan Marin nu a progresat mult de când a plecat de la Standard. Ianis a fost selecționat doar pentru că este fiul lui Gheorghe Hagi”, a spus Alin Stoica.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite