Rapid, haos fără sfârşit. Ganea nu-şi dă demisia, Moraru l-a promis pe Şumudică, Pancu s-a săturat, D. Niculae nu vine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Ganea nu pleacă de la Rapid
Ionel Ganea nu pleacă de la Rapid

Giuleştenii se afundă încet dar sigur în mocirla din subsolul clasamentului, fiind victimele unei situaţii care pare dinamitează vestiarul şi tribunele.

Rapid – Dinamo 0-3 a fost una dintre cele mai urâte pete din istoria „vişiniilor”. Când pierzi la scor de neprezentare, pe teren propriu, şi cu adversarul jucând din minutul 7 în inferioritate numerică, puţine ar mai fi de zis. Şi totuşi, în ciuda acestei umilinţe, nimic nu pare a se schimba la Rapid, atâta vreme cât nu se ştie exact cine conduce clubul. Teoretic, zilele lui Ionel Ganea sunt numărate, dacă se va ţine cont de clauza impusă fostului internaţional, care trebuia să strângă 17 puncte în zece etape. Rapid are opt puncte după nouă etape şi e imposibil să atingă targetul fixat lui Ganea. Antrenorul refuză însă să plece: „Nu am de ec să-mi dau demisia, nu am probleme. Este o lipsă de respect faţă de mine să mi se ceară asta. Am făcut performanţă la acest club. Suporterii nu mă plătesc ei şi nici nu m-au adus la echipă, aşa că le transmit că rămân”, a spus Ganezul după înfrângerea cu Dinamo.
Moraru l-a promis pe Şumudică
El este contestat puternic de o parte a tribunei, despre care se bănuie că e manevrată de Valerii Moraru, cel care a venit ca patron după instalarea lui Ganea. Moraru şi-a apropiat un nucleu de fani, cărora le-a promis că-l va aduce în Giuleşti pe Marius Şumudică, antrenor care nu stă chiar pe roze la Chiajna. Aceste jocuri de putere sunt paralele însă cu principala problemă a clubului şi anume lipsa banilor. Ganea, spre exemplu, pentru a fi dat afară, trebuie plătit la zi, conform prevederilor insolvenţei. Antrenorul nu a înacast niciun ban de când a venit la echipă, iar în situaţia lui sunt şi jucătorii. Paradoxal, Rapid are un lot numeros, pe care nu-l poate „peria” întrucât disponibilizaţii trebuie plătiţi. Iar bani nu are cine să dea. Moraru a fost şi el contestat de tribună, rapidiştii săturându-se să-l vadă în postura de patron care nu plăteşte. „Dacă ne retrogradezi, te alergăm tot oraşul cu pietre”, i-au strigat suporterii omului de afaceri moldovean.
Pancu a dispărut, Niculae nu vine
În tot acest haos, jucătorii sunt cei mai afectaţi. „Noi nu vrem falimentul Rapidului, dar trebuie să ajungem la un acord şi să luăm şi noi nişte bani. Nu putem trăi aşa”, a spus Alexandru Coman. Vestiarul e la pământ şi după ce liderul lui, Daniel Pancu a dispărut din cauza unei accidentări. Dincolo de ea, căpitanul giuleştenilor e scârbit şi evită să mai treacă pe la echipă, sătul de această situaţie. Tot din cauza instabilităţii şi a dezordinii de la club, Daniel Niculae şi Cristi Săpunaru, foşti giuleşteni, acum liberi de contract, nu vor să semneze cu Rapid, pentru a nu se lega de o grupare haotizată. Ei preferă să stea pe tuşă, chiar dacă nici alte variante de a juca nu au.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite