Rapid, batjocorită de cuplul Copos – Cristescu: în loc să semneze actele, cei doi au făcut un circ în toată regula. Culisele unui joc murdar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un club cu o istorie de 90 de ani a ajuns să fie folosit de doi oameni care vor să-şi îndeplinească obiectivele personale. Actualul patron, cu reputaţia unui „ţepar“, vrea să scape de datorii prin falimentarea Rapidului, în timp ce Cristescu şi-a făcut un nume pe cârca echipei.

Acum o săptămână, Nicolae Cristescu anunţa triumfător: „Gata! Redactăm actele de vânzare-cumpărare. Totul e OK. Voi fi noul patron al Rapidului“.

Azi, când omul de afaceri ar fi trebuit să se vadă cu George Copos pentru a finaliza tranzacţia, schimbare radicală de situaţie.

„Mă voi întâlni cu el (n.r. – Copos), dar nu mai am nici 10% speranţe că ne vom înţelege. Am acceptat toate condiţiile lui, chiar credeam că 90% vom semna astăzi, dar nu mai ştiu ce să cred“, a spus Cristescu pentru Digi Sport.

Ce s-a întâmplat?

Omul care a ajuns să fie cunoscut publicului din România datorită acestui fiasco, care înseamnă „cumpărarea Rapidului“, a încercat să explice această răsturnare de situaţie.

„Am găsit o grămadă de anomalii în actele pe care Copos mi le-a pus la dispoziţie şi sunt nişte diferenţe neaşteptat de mari. Iniţial erau datorii curente de 3-400.000 de euro, dar reiese din actele lui că sunt datorii de 1,3 milioane de euro. Au apărut foarte multe datorii în plus şi litigii. Noi am ajuns la o înţelegere, am fost de acord să-i plătim şi un credit luat în numele lui, de ce nu se ţine de cuvânt?“, a afirmat Cristescu la Dolce Sport.

Apoi, a insistat că sunt şanse minime să se ajungă la un acord cu Copos. 

„Cum pot să semnez aşa ceva? La fiecare întâlnire trebuie să o luăm de la zero, pentru că apar alte sume. Nu se poate aşa ceva, e incredibil ce poate să facă. Am îmbătrânit cu 10 ani de când negociez cu George Copos. Cum poţi să mai ai încredere într-un astfel de om? Am alergat zilele astea de am înnebunit ca să scoatem acte. Am auzit şi eu zvonuri, că tergiversează ca să afle dacă Rapidul rămâne în Liga I, că nu vrea să mai vândă în cazul în care Rapidul rămâne, dar nu vreau să le cred“, a adăugat omul de afaceri.

Culisele unui spectacol jenant

În realitate, acest „film“ e în reluare. În ultimii ani, Copos a tot „vândut“ Rapidul, iar Fathi Taher, Lutz Stache şi Adrian Porumboiu au „cumpărat“, rând pe rând, una dintre cele mai iubite grupări din România.

„Adevărul“ a scris, de acum câteva săptămâni, că sunt şanse mari că şi afacerea Copos – Cristescu să devină un fiasco. 

Motivul? Copos ar prefera să bage clubul în faliment, pentru a scăpa definitiv de datorii. În plus, prin acest circ cu Nicolae Cristescu, Copos va scăpa mai uşor şi de furia fanilor, în cazul în care Rapid se va desfiinţa. Copos se poate apăra, spunând că a făcut tot posibil să vândă echipa, dar n-a reuşit, aşa că falimentul a fost inevitabil.

De partea cealaltă, Nicolae Cristescu, la fel ca alţi „cumpărători“ ai Rapidului, şi-a făcut un nume pe cârca echipei. Dintr-un anonim, a ajuns un personaj public, a vorbit ore întregi la televizor, a acordat interviu după interviu din postura de viitor investitor în fotbal, pentru ca, pe ultima sută de metri, să-şi abandoneze planurile de a prelua Rapidul.

UPDATE 19.17 - Nicolae Cristescu a părăsit hotelul „Crowne Plaza“, acolo unde a avut loc întâlnirea cu Copos şi cu avocaţii. „Eu n-am fost de acord cu nişte clauze, domnul Copos cu alte clauze, aşa că n-am semnat nimic. Vom mai negocia, nu ştiu când!“, a spus Cristescu, potrivit Digi Sport.

UPDATE 19.35 – Cristescu a detaliat pentru Digi Sport ce l-a împiedicat să finalizeze afacerea. 

„Nu s-a semnat nimic, sunt câteva probleme în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare. Sunt nişte amănunte care trebuie clarificate între avocaţii noştri şi cei ai domnului Copos. Sunt nişte clauze la care trebuie să mai lucrăm şi să fie modificate. Probabil că în cursul zilei de mâine (n.r. – marţi) le vor modifica avocaţii, în rest nu mai e nimic de rezolvat, totul e bătut în cuie din punct de vedere al negocierii. Rapidul e acum al meu cât a fost şi ieri şi alaltăieri. Până nu semnez nu pot să declar că e sută la sută al meu. Când vor fi gata actele, atunci vom semna Durează pentru că sunt foarte multe formalităţi, până la urmă nu cumpărăm un apartament“, a afirmat Cristescu. 

Nu cred că se face tranzacţia dintre Copos şi Cristescu. S-a amânat prea mult tranzacţia, nu mai am încredere. Trebuia făcută de acum două săptămâni. Dinu Gheorghe fost preşedinte Rapid  

CITEŞTE ŞI:

*George Copos a plecat de la Rapid după 21 de ani. Nicolae Cristescu: „Ne-am înţeles. Totul e OK. Redactăm actele de cumpărare-vânzare“

*Rapid va „muri“ cu Copos în frunte. Tranzacţia cu Cristescu nu s-a finalizat. Profeţia lui Pancu: „Vom juca în liga a 5-a“

*Planul diabolic al lui Copos: de ce nu finalizează tratativele pentru vânzarea Rapidului şi care e scopul lui final

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite