Rapid a câștigat cu CFR Cluj 1-0 în deplasare, în Superligă

0
Publicat:

Rapid a învins CFR Cluj în deplasare cu scorul de 1-0, sâmbătă seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii, scrie Agerpres.

Rapid - CFR Cluj FOTO: Facebook/FCRapid1923oficial
Rapid - CFR Cluj FOTO: Facebook/FCRapid1923oficial

Singurul gol a fost marcat de Damjan Djokovic (9), fost jucător la CFR Cluj, cu un şut deviat.

Rapid a mai avut ocazia unui gol prin Alexandru Albu (29), în timp ce clujenii au amenințat modest poarta adversă, cele mai clare fiind ratate de Vasile Mogoş (19) şi Karlo Muhar (90+1).

În lotul giuleștenilor s-au aflat nu mai puţin de cinci foşti jucători ai CFR-ului, Damjan Djokovic, Ermal Krasniqi, Christopher Braun, Alexandru Ioniţă II, Claudiu Petrila. Doar Ioniţă nu a jucat în meciul de la Cluj-Napoca.

Rapid a câştigat toate întâlnirile din 2024, fiind neînvinsă de şase etape.

CFR Cluj, care era neînvinsă acasă în acest sezon, venea după două victorii consecutive cu Mutu pe bancă.

În tur, Rapid s-a impus cu 3-1.

FC CFR 1907 Cluj - FC Rapid Bucureşti 0-1 (0-1), Stadion Dr. Constantin Rădulescu –

Cluj-Napoca

A marcat: Damjan Djokovic (9).

Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti);

arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Daniel Mitruţi (Craiova);

al patrulea oficial: Iulian Dima (Bucureşti)

Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari);

arbitru asistent video: Szabolcs Kovacs (Carei)

Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) - CCA, Dan Potocianu (Bucureşti) - LPF

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite