Radu Banciu, dezlănţuit: A râs de fiul lui Hagi şi a desfiinţat transferul lui Denis Man la Parma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banciu

Cunoscutul prezentator de la LookSport e ultimul personaj care a pus gaz pe foc, în povestea controversată a plecării lui Man în Serie A pentru o sumă-record pentru fotbalul românesc: 13 milioane de euro.

Denis Man poate debuta, astăzi, în tricoul lui Parma, fiind anunţat în lotul convocat de antrenorul Roberto D'Aversa pentru meciul din deplasare, cu Napoli (ora 19.00, Digi Sport 3, Telekom Sport 2, LookSport).

Această decizie, de a-l păstra în lot pe Man, la doar două zile după sosirea sa în Italia, arată, clar, că Parma a plătit 13 milioane de euro pe golgheterul campionatului românesc, în speranţa că acesta va face diferenţa pe teren, imediat, nu, cândva, în viitor, după o perioadă de acomodare. Concret, Man trebuie să aibă o contribuţie serioasă la tentativa celor de la Parma de a evita retrogradarea. În acest moment, noua echipă a lui Man e pe locul 19 din 20 în Serie A, la două puncte de poziţia a 17-a, prima care asigură rămânerea în primul eşalon.

Deşi italienii şi-au pus speranţele în Denis Man, Radu Banciu crede că, de fapt, Parma a luat o mare „ţeapă“ prin această mutare. Şi, pentru a-şi argumenta afirmaţia, l-a dat exemplu pe Ianis Hagi (22 de ani), care a avut aventuri ratate, la Fiorentina şi la Genk, reuşind să devină om de bază doar la Rangers, într-un campionat scoţian de mâna a treia în Europa.

Ce a spus Radu Banciu?

*Ce o fi în capul ălora de la Parma? Nu au nicio stabilitate, nicio logică, Parma se pregăteşte de retrogradare. Nu pot să cred că o asemenea sumă e reala. FCSB e singurul club de fotbal din lume care anunţă, prin vocea patronului său, sume care nu există.

*După părerea mea, Dennis Man nu are nici 1% şanse să reuşească în fotbalul mare. Lucrurile sunt evidente, nu există niciun jucător din România care să fie titular într-o echipă serioasă din străinătate. Nu va face purici acolo, va fi împrumutat prin Turcia sau Belgia, campionate din astea unde poţi scoate capul.

*Ianis s-a făcut de râs pe unde s-a dus şi a ajuns să joace într-un campionat inferior României, pentru că Scoţia e sub România.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite