Prima declaraţie a lui Reghecampf, după revenirea la Steaua. Antrenorul a explicat ce aşteaptă în perioada următoare
0Laurenţiu Reghecampf şi-a rezolvat problemele la Litex Lovech şi va fi prezentat oficial ca antrenor al Stelei, mâine, la ora 13.00.
Steaua a dat deja un comunicat oficial în acest sens, iar Reghe a oferit prima declaraţie după revenirea la Steaua.
"Bine ai venit, Laurentiu Reghecampf!
Fotbal Club Steaua Bucuresti anunţă că Laurenţiu Reghecampf este noul antrenor al echipei noastre.
Tehnicianul care, în primul mandat la Steaua, a cucerit două titluri de campion şi Super Cupa României, a semnat un contract valabil pe două sezoane si jumatate si va fi insotit de colaboratorii pe care i-a avut şi înainte: Thomas Neubert, Anton Petrea, Cristinel Ţermure şi Florin Tene.
Antrenorul Stelei va susţine o conferinţă de presa vineri, începând cu ora 13:00, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia şi va permite accesul mass media în primele 15 minute ale antrenamentului care va începe la ora 11:00.
Clubul nostru le ureaza Bun Venit lui "Reghe" şi colegilor săi şi le doreşte să aibă parte de cel puţin la fel de multe succese precum în mandatul precedent!"
"Spun doar atât pentru moment: Sunt fericit şi mă simt bine! Principala noastră preocupare este acum să muncim foarte bine şi să vorbim mai puţin. Forza Steaua!"Laurenţiu Reghecampf