Presa maghiară, despre retrogradarea României. Ungurii nu râd de noi, deși au făcut furori în Liga Națiunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria a fost revelația Ligii Națiunilor, reușind rezultate absolut surprinzătoare împotriva Anglia, Germaniei și chiar a Italiei. Învinși acasă în ultimul meci de ”squadra azzura”, maghiarii au terminat grupa pe poziția secundă și i-au retrogradat pe britanici.

Pușcaș, marcator a două goluri în poarta Bosniei. Foto Sportpictures.eu
Pușcaș, marcator a două goluri în poarta Bosniei. Foto Sportpictures.eu

După 1-0 și 4-0 în deplasare (!) cu Anglia, 1-1 și 1-0 cu Germania, 1-2 și 0-2 cu Italia, naționala țării vecine și-a păstrat locul în elita fotbalului European, ba chiar a devenit cap de serie pentru tragerea la sorți a preliminariilor EURO 2024. Cu investiții făcute cu cap, dublate de seriozitatea jucătorilor, ungurii au câștigat respectul întregului mapamond.

Chiar dacă de la un timp joacă de la egal la egal cu forțele fotbalului continental, în timp ce noi ne zbatem cu echipe de mâna a doua, magharii nu au râs de contrapreformanța naționalei lui Iordănescu jr. Cum probabil am fi făcut noi dacă situația era invers.

Presa de la Budapesta s-a mărginit să relateze faptul că, deși a zdrobit Bosnia, România nu a reușit să evite ultima poziție în grupă și implicit retrogradarea în Liga C.

România a câștigat la trei goluri, dar tot a fost eliminată din Liga B”, este titlul dar de celebra publicație maghiară Nemzeti Sport. ”România a câștigat meciul cu Bosnia și Herțegovina, scor 4-1, dar Finlanda a câștigat în Muntenegru, astfel că românii au terminat pe ultimul loc și au fost eliminați din Liga B”, au mai scris jurnaliștii de la publicația citată.

Și jurnaliștii de la M4Sport.hu au scos în evidență retrogradarea României, chiar dacă ”tricolorii” au câștigat meciul cu Bosnia, scor 4-1. ”În ciuda victoriei cu câștigătoarea grupei, România a fost retrogradată în eșalonul trei din Liga Națiunilor”, a fost titlul dat de site-ul M4Sport.hu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite