Presa din Ucraina, critici dure după România - Liechtenstein, deși nici ai lor nu au fost mai breji

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a remizat cu Liechtenstein, scor 0-0, în ultimul test înainte de debutul la Euro 2024, unde pe 17 iunie vor întâlni naționala Ucrainei. Adversarii de la turneul final au stat cu lupa pe tricolori, luându-i în râs pe jucătorii noștri.

Tricolorii s-au făcut de râs înainte de Euro 2024. Foto frf.ro
Tricolorii s-au făcut de râs înainte de Euro 2024. Foto frf.ro

România va juca împotriva Ucrainei pe 17 iunie, în primul meci de la EURO pentru naționala lui Edi Iordănescu. Cu 10 zile înainte de debutul la turneul final, România a remizat cu Liechtenstein, iar ucrainenii au scris că „tricolorii” s-au făcut de râs.

„Naționala României s-a făcut de rușine în meciul de acasă cu Liechtenstein. La București, echipa lui Edward Iordănescu nu a reușit să înscrie în fața modestei Liechtenstein, iar meciul s-a încheiat la egalitate, scor zero la zero. Singurul lucru care îl justifică pe selecționer este decizia de a experimenta cu formația. În acest meci, Iordănescu a testat mai multe rezerve”, au scris ucrainenii de la football24.ua.

Nicio scuză pentru naționala României

„România, rivala Ucrainei în grupa de la Euro 2024, a susținut ultimul meci amical înainte de Campionatul European. Românii au ales un adversar probabil mai slab - echipa națională a Liechtensteinului. Cu toate acestea, este puțin probabil ca jocul arătat de naționala României să mulțumească atât fanii, cât și echipa.

Românii au jucat într-o formație experimentală, dar acest lucru nu poate fi o scuză într-un meci cu un astfel de adversar. Gazdele s-au agățat de poarta adversă aproape tot meciul, dar nu au reușit să împingă cel puțin un gol în poartă - scorul final a fost 0:0”, a scris și ua-football.com.

Ucraina, învinsă în Polonia

Ucrainenii se bucură de forma slabă arătată de România în cele două meciuri de pregătire, cu Bulgaria și Liechtenstein, ambele încheiate 0-0. Asta chiar dacă echipa lor a pierdut fără drept de apel testul de aseară cu Polonia, 1-3, disputat la Varșovia. Elevii lui Rebrov au fost conduși cu 3-0 încă din prima jumătate de oră, dar au reușit să stopeze iureșul gazdelor și să înscrie golul de onoare. În precedentul meci amical, Ucraina a remizat cu Germania, 0-0.

Cum s-a văzut remiza din Bulgaria

Și bulgarii, adversarii noștri din precedenta partidă, au reacționat: "România nu a reușit să învingă una dintre cele mai slabe echipe din Europa: Liechtenstein. Meciul de la București s-a încheiat 0-0. Același rezultat s-a înregistrat și acum câteva zile împotriva Bulgariei, dar acum criticile la adresa echipei lui Eduard Iordănescu vor fi cu siguranță mult mai serioase.

În loc să se încarce pozitiv înainte de a pleca în Germania, românii i-au făcut pe fani să își pună multe întrebări despre starea echipei și șansele acesteia de a face ceva semnificativ la turneul final. Iordănescu a făcut mai multe schimbări în rândul titularilor față de meciul cu Bulgaria, dar acest lucru nu a avut un efect pozitiv", au scris bulgarii de la Sportal.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite