Premii mari la Liga Mondială de polo
Naţionala de polo a României a plecat spre Spania, unde, începând de miercuri, va evolua în grupa semifinală a Ligii Mondiale, competiţie dotată cu premii totale în valoare de 460.000 de
Naţionala de polo a României a plecat spre Spania, unde, începând de miercuri, va evolua în grupa semifinală a Ligii Mondiale, competiţie dotată cu premii totale în valoare de 460.000 de euro.
În grupă, românii vor juca în compania formaţiilor Croaţiei, Spaniei, Serbiei, Germaniei şi Greciei, urmând ca primele trei clasate să se califice la turneul final al Ligii Mondiale, programat în perioada 2-6 august, la Atena. Câştigătoarea Ligii Mondiale va obţine calificarea directă la Campionatul Mondial din 2007 (Australia). La ediţia din 2005 a Ligii Mondiale, echipa naţională a României a obţinut locul 12. Pentru acest an, organizatorii au anunţat că formaţia care va câştiga turneul va încasa 100.000 de euro, finalista se va alege cu 70.000 de euro, în timp ce locul trei este recompensat cu 50.000 de euro. De asemenea, echipele clasate pe locurile 7-16 vor primi câte 15.000 de euro.




















































