Premieră în fotbalul mondial: tragerea la sorţi va stabili ultima echipă calificată în sferturile Cupei Africii. Care e explicaţia
0Cea mai importantă competiţie de pe continentul negru e renumită pentru excentricitatea ei, însă ce s-a întâmplat în grupa D reprezintă un episod aproape unic în lume.
Dacă la Cupa Asiei nu s-a înregistrat nicio remiză în faza grupelor, în schimb, la Cupa Africii cele mai multe partide s-au încheiat indecise, iar apogeul a fost atins în grupa D. Aici, cinci din cele şase jocuri disputate de Coasta de Fildeş, Mali, Guineea şi Camerun s-au terminat cu acelaşi rezultat: 1-1!
Singura excepţie a venit miercuri, atunci când Coasta de Fildeş s-a impus cu 1-0 în faţa celor de la Camerun şi şi-a asigurat prezenţa în sferturi.
După rezultatele din ultima etapă, clasamentul arată aşa:
1. Coasta de Fildeş 5p
2. Guineea şi Mali 3p
4. Camerun 2p
Având în vedere că între Guineea şi Mali e egalitate perfectă, echipa calificată în sferturi se va stabili după o tragere la sorţi, care va avea joi, la ora 15.00, ora României!
Sferturile Cupei Africii arată aşa în acest moment:
Sâmbătă
Congo - RD Congo 18.00
Tunisia - Guineea Ecuatorială 21.30
Duminică
Algeria - Guineea / Mali 18.00
Coasta de Fildeş
- Ghana 21.30
Partidele sunt transmise de Eurosport şi de Eurosport 2.