Povestea unei fotografii virale: bebelușul ținut în brațe de Messi îl înfruntă acum în finala Cupei Mondiale 2026
0Una dintre cele mai cunoscute fotografii din lumea fotbalului își găsește continuarea chiar în finala Cupei Mondiale 2026. Imaginea surprinsă în 2007, în care Lionel Messi îl ține în brațe pe Lamine Yamal, capătă o valoare aparte acum, când cei doi se pregătesc să lupte unul împotriva celuilalt pentru cel mai important trofeu din fotbal.

Finala de duminică dintre Argentina și Spania va aduce față în față două generații și două simboluri ale Barcelonei. Messi, campion mondial și unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, încearcă să își apere titlul cucerit în 2022. De cealaltă parte, Lamine Yamal, considerat unul dintre cei mai talentați jucători ai noii generații, visează să își conducă naționala spre primul său trofeu mondial.
Povestea din spatele celebrei fotografii
În momentul în care fotografia a fost realizată, Messi făcea primii pași spre statutul de superstar, iar Yamal era doar un copil de câteva luni. Aproape două decenii mai târziu, imaginea a devenit simbolul unei povești rare, care își va scrie ultimul capitol în marea finală a Campionatului Mondial.
Imaginea în care Lionel Messi apare alături de bebelușul Lamine Yamal a fost realizată în septembrie 2007, în cadrul unei campanii caritabile organizate de Fundația FC Barcelona și UNICEF. Ședința foto a avut loc la Camp Nou, iar familia lui Yamal a fost selectată prin tragere la sorți din cartierul Roca Fonda, din orașul Mataro.
În fotografiile devenite celebre, Messi îl ține în brațe pe micuțul Lamine și îl ajută să facă baie într-o cădiță de plastic, sub privirile mamei copilului. Fotograful Joan Monfort a dezvăluit ulterior că argentinianul era foarte rezervat și nu avea experiență în interacțiunea cu bebelușii. Fotografiile au redevenit virale în 2024, după ce tatăl lui Lamine Yamal a publicat una dintre imagini pe rețelele sociale, însoțită de mesajul „Începutul a două legende!”.























































