Povestea maratonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia 2012, a cincea, a fost câştigată de kenyanul Felix Kangogo la masculin şi etiopiana Almaz Fekade la feminin.

Pe un culoar de câţiva zeci de metri, delimitat de garduri, chiar în faţa Palatului Parlamentului, s-au îngrămădit ieri-dimineaţă circa 7.000 de alergători. Tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, dar şi persoane cu dizabilităţi, în scaune cu rotile, toţi au luat startul în ediţia cu numărul 5 a Maratonului Internaţional Bucureşti.

Urşi, pisici şi o alergătoare-mireasă

Cel mai mult au avut de tras concurenţii care au alergat costumaţi ca la bal mascat -  de fapt, e un obicei întâlnit şi la alte curse de maraton, îndeosebi la Londra. Pe traseu, am întâlnit doi urşi bruni, dar şi o pisică roz. Din ţinuta vestimentară a unor participanţi n-au lipsit baloanele colorate, steagurile, îndeosebi ale României şi Uniunii Europene, dar şi pălăriile. Senzaţie a făcut însă o concurentă de la semimaraton care a acoperit cei 21 de kilometri într-o rochie de... mireasă - ce-i drept, ea avea pantofi sport în picioare. Cum în acest an circuitul ales de organizatori a fost mai lung, el a fost parcurs o dată la semimaraton şi de două ori la maraton.

Profesioniştii s-au distanţat rapid, în frunte plasându-se, fireşte, alergătorii din ţările africane. Amatorii, în schimb, au avut ceva de tras, chiar şi la trei ore după start unii dintre ei fiind văzuţi „înotând" spre o linie de sosire care părea tot mai îndepărtată.

Victoria la maraton i-a revenit lui Felix Kangogo, un sportiv care s-a aflat la prima participare internaţională, el nepărăsind până acum Kenya. Cronometrat în două ore, 15 minute şi 19 secunde, atletul de culoare nu a fost lăsat nici să respire, fiind înconjurat imediat de reporteri şi camere TV. „Mă aflu pentru prima oară în România.

Mi-a plăcut aici şi mă bucur că am câştigat. Adversarii au fost foarte puternici, motiv pentru care am fost nevoit să forţez pentru a câştiga", a mărturisit campionul.

Triplă românească la semimaraton fete

La feminin, cea mai rapidă s-a dovedit a fi etiopiana Almaz Nagede Fekade (2h 38:09), româncele Claudia Paula Todoran, Alina Nicoleta Petrescu şi Alina Niţuleasa reuşind clasări meritorii pe locurile trei, patru şi cinci.

O „triplă"  românească s-a înregistrat la semimaratonul fetelor, unde victoria i-a revenit Ancuţei Bobocel (1h 13:20), sportiva din Drobeta Tr. Severin fiind urmată de Mihaela Prunduş (1h 18:52) şi Elena Moagă (1h 21:52).

30 de mii de euro a fost valoarea totală a premiilor. Câştigătorii au luat câte 3.000 de euro

Câştigători Maraton Internaţional Bucureşti 2012

Maraton (42,195 km)
Masculin: Felix Kangogo (Kenya) - 2h 15:19

Feminin: Almaz Nagede Fekade (Etiopia) - 2h 38:09


Semimaraton (21,097 km)

Masculin: Tom Payn - 1h 10:04

Feminin: Ancuţa Bobocel - 1h 13:20

Maraton ştafetă: Ştiinţa Bacău

Cursa populară

Masculin: Ionuţ Betej

Feminin: Florentina Buga

Câştigătorul Felix Kangogo. Foto: Eduard Enea


Şi ziariştii au transpirat

Printre curajoşii care s-au încumetat să ia startul la cursele de ieri au fost şi doi jurnalişti „Adevărul". Emilian Isailă, editorialist, participant la toate cele cinci ediţii ale Maratonului Bucureşti, a concurat la proba de 42 de km, în timp ce Matei Udrea, redactor-şef adjunct „Adevărul de Weekend", s-a încumetat „doar" la cei 21 de km ai semimaratonului. Ambii au făcut cinste breslei ziariştilor şi, respectând mottoul Jocurilor Olimpice, „important e să participi, nu să câştigi", şi-au dus la capăt traseele.

Câştigătorul Felix Kangogo

La maraton s-a concurat şi în cărucior cu rotile. Foto: Eduard Enea

La maraton s-a concurat şi în cărucior cu rotile

O mireasă în pantofi sport a făcut deliciul publicului. Foto: Eduard Enea

O mireasă în pantofi sport a făcut deliciul publicului
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite