Potul la Wimbledon a crescut mult: Simona Halep ar putea pune mâna pe o avere. Roland Garrosul, cel mai "zgârcit"
0
Valoarea totală a premiilor la Wimbledon va creşte cu şapte la sută, acestea ajungând 26,75 de milioane de lire, în timp ce învingătorii de la masculin şi feminin vor primi câte 1,88 de milioane de lire sterline (2,63 milioane de euro), informează The Guardian.
Câte 2,63 milioane de euro vor primi învingătorii de la Londra, o sumă imensă pentru orice jucător. Potrivit organizatorilor de la All England Club, premiile din acest an vor fi cele mai mari din istoria tenisului profesionist.
Simona Halep, care a ajuns anul trecut până în semifinale la Wimbledon, a acumulat până în acest moment câştiguri de peste 8,5 milioane de dolari. E improtant pentru ea ca la ora la care începe turneul de pe iarba londoneză să fie tot pe locul 2 WTA, pentru a o putea întâlni pe Serena Williams doar în finală.
Jucătorii eliminaţi în primul tur la Wimbledon nu au nici ei de ce să fie dezamăgiţi, ei vor primi câte 29.000 de lire sterline (40.575 de euro), cu 2.000 de lire mai mult decât în 2014.
Învingătorii de anul trecut din probele de simplu, Novak Djokovici şi Petra Kvitova au primit câte 1,76 de milioane de lire.
Roland Garrosul e cel mai "zgârcit"
Turneul de la Roland Garros continuă să aibă cele mai mici premii dintre turneele de Grand Slam, chiar dacă valoarea acestora a crescut în acest an cu 12 procente.
Dacă la Wimbledon, un jucător eliminat în primul tur va primi 29.000 de lire (40.575 de euro), la Roland Garros acesta va încasa 17.164 de lire (24.000 de euro).
Ediţia din 2015 a turneului de la Wimbledon va avea loc în perioada 29 iunie - 12 iulie. Pauza de două săptămâni dintre Roland Garros şi Wimbledon a fost extinsă pentru prima oară la trei săptămâni în acest an.