Porumboiu, acuzații grave la miezul nopții: Dezvăluiri în premieră despre trecutul arbitrului Colțescu VIDEO

0
Publicat:

Farul – FCSB, scor 0-1, a oferit o fază demnă de Dosarele X în care, dincolo de penalty-ul ușor acordat, a surprins și faptul că VAR-ul n-a intervenit. Între timp, s-a lămurit de ce arbitrajul video a lipsit, după cum Adevărul a explicat aici.

Adrian Porumboiu
Adrian Porumboiu

Încă de când partida de la Ovidiu s-a încheiat se discută intens, cu imaginile curgând pe ecran, despre contactul foarte ușor pe care Colțescu l-a interpretat ca fiind penalty pentru FCSB. Atenție: arbitrul craiovean, în vârstă de 46 de ani, s-a aflat la câțiva metri de fază, fără să aibă vederea obstrucționată și a văzut totul perfect.

Tocmai de aceea, a surprins și mai mult decizia luată de Colțescu. Pentru care Adrian Porumboiu (fost mare arbitru internațional) a oferit niște explicații grave, în cadrul intervenției sale, aproape de miezul nopții, la Orange Sport.

Ce a povestit Adrian Porumboiu despre Sebastian Colțescu?

*N-ai ce să explici. E jenant. N-ai cum să dai penalty la faza aia. N-ai niciun element. Era plasat bine. La Colţescu, evoluţiile astea sunt precum un deja-vu. A mers bine 4-5 ani, dar când are ceva în cap, o duce la sfârşit.

*Şi eu am susţinut că a fost cel mai constant (n.r. – arbitru). Doi-trei ani a avut nişte evoluţii care îl indicau ca fiind numărul unul dintre arbitrii români. Dar el venea din spate cu o istorie întunecată rău de tot. Nu mai are rost să vă reamintesc ce striga patronul unei echipe, de la lojă: `Colţescule, Colţescule`. Altu, ce maşină i-a dat.

*Ceea ce ştiu sigur e că a fost un arbitru care, dacă eram la CCA (n.r. – Comisia Centrală a Arbitrilor), se lăsa demult de arbitraj. N-are ce căuta. Cu un palmares atât de întunecat, cu atâtea combinaţii, atâtea echipe care, atunci când aveau nevoie, îl puneau pe Colţescu...

*N-ai cum să dai penalty la faza aceea. Mi-e greu de explicat. Şi vă rog: nu e niciun penalty uşor, nici măcar urmă. 11 metri e 11 metri, când sunt îndeplinite condiţiile regulamentare. Mă rog, se putea împiedica dar nici măcar. A fost o adiere de atingere. N-ai niciun element să acorzi 11 metri. A comis-o. Orice am spune noi, că a fost uşor, că a fost atingere, n-ai cum. Nu poate să cadă jucătorul, Şut. Cade dinainte. Era dezechilibrat, dar nu de la atingere sau de lovirea lui Băluţă. Era deja pe jos.

*El, din camera VAR, când vedea reluările, Bîrsan, care e arbitru FIFA, îi spunea foarte clar să se ducă să vadă reluarea. Dacă eşti arbitru, dar dacă eşti mămăligă de arbitru şi faci nişte hore, nişte sârbe... De ce ai VAR? Procedura îţi spune să te duci, pentru conştiinţa ta. Dacă te-ai păcălit? Dacă ai instrument, de ce nu te duci? Nu poţi să dai un aşa penalty, să-ţi baţi joc de echipa aia. Ce argument să ai să fii atât de hotărât? Dacă eşti de bună-credinţă, du-te şi vezi la VAR. Cu toate că plasamentul e perfect. Opriţi comentariile cu penalty uşor. Nici vorbă de penalty. Punct.

VEZI PENALTY-UL ACORDAT LA FARUL - FCSB

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite