Ponor nu maivine la lot

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conştienţi de criza pe care o traversează gimnastica românească, lotul fiind decimat de accidentări, oficialii FRF şi antrenorul-coordonator de la Deva, Nicolae Forminte, au sperat până în

Conştienţi de criza pe care o traversează gimnastica românească, lotul fiind decimat de accidentări, oficialii FRF şi antrenorul-coordonator de la Deva, Nicolae Forminte, au sperat până în ultimul moment că o vor face pe Cătălina Ponor să mai evolueze şi la Campionatul Mondial din Danemarca, din octombrie. "Nu cred că va reveni. Ea a terminat cu capul sus la ultima competiţie, şi, în plus, este foarte greu pentru un sportiv care a fost la înălţime atâta timp să revină după perioade aşa lungi de inactivitate", a declarat antrenorul Cătălinei, constănţeanul Matei Stănei. "Mă îndoiesc că o putem face să mai revină. O şi înţeleg, pentru că e greu ca să revii după ce ai terminat frumos ultimul concurs pe final de carieră", a declarat preşedintele FRG, Adrian Stoica.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite