Polonia se mândreşte cu un geniu al fotbalului: Ce a realizat Lewandowski în Liga Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Lewandowski, încă trei goluri în Liga Campionilor
Robert Lewandowski, încă trei goluri în Liga Campionilor

Dacă mai exista vreo urmă de îndoială că Robert Lewandowski (33 de ani) merită „Balonul de Aur“, aceasta a fost risipită, marţi seară.

„Balonul de Aur“ urmează să fie decernat de revista „France Football“, în cadrul unei ceremonii, la data de 29 noiembrie. Deja însă, a „transpirat“ în presă numele câştigătorului: Robert Lewandowski.

Şi nu e greu de înţeles de ce, când ne uităm la cifrele polonezului. Nu doar la cele din 2021, ci la toate realizările sale, din ultimele sezoane. În Bundesliga, începând din stagiunea 2015-2016, de când a debutat la Bayern Munchen, „Lewa“ n-a scăzut sub 22 de goluri, în cel mai „slab“ sezon pe care l-a avut. În rest, a marcat de la 29 de goluri în sus, terminând campionatul trecut cu un total incredibil: 41 de goluri în 29 de apariţii!

Iar, marţi seară, în Liga Campionilor, „Lewa“ a celebrat meciul său cu numărul 100, în mod încântător! Iată ce spun cifrele despre cel mai bun atacant al lumii, la ora actuală.

*A devenit primul fotbalist din istoria Ligii, care a reuşit un hattrick în partida sa cu numărul 100, în această competiţie.

*Robert a adunat 80 de reuşite în 100 de apariţii în Ligă, în condiţiile în care alte superstaruri, precum Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi, au avut nevoie de mai multe partide pentru a atinge borna de 80 de goluri. Concret, CR7 a ajuns la acest total după 116 partide, iar Leo după 102.

*După cele trei goluri de marţi seară, în poarta Benficăi, Lewandowski are opt reuşite, în total, în faza grupelor. Recordul e deţinut de Cristiano Ronaldo, cu 11 goluri în faza grupelor din 2015-2016. „Lewa“ are şanse bune să-l depăşească pe starul portughez, în condiţiile în care mai are nevoie de patru reuşite, în cele două partide rămase cu Dinamo Kiev (deplasare) şi Barcelona (acasă).

*Şi o contraperformanţă mică pentru vârful polonez: În meciul cu Benfica, el a ratat, în premieră, un penalty în Liga Campionilor. Până marţi seară, bilanţul său era unul perfect: 14 execuţii de la punctul cu var, 14 goluri.

22 de goluri şi două pase de gol a adunat Robert Lewandowski, în 16 meciuri, în toate competiţiile jucate pentru Bayern, în acest sezon.      

Liga Campionilor, etapa a 4-a, marţi

Grupa E

Bayern Munchen - Benfica 5-2

Dinamo Kiev - Barcelona 0-1

Clasament: 1. Bayern 12p, 2. Barcelona 6p, 3. Benfica 4p, 4. Dinamo Kiev 1p

Grupa F

Atalanta - Man. United 2-2

Villarreal - Young Boys 2-0

Clasament: 1. Man. United 7p, 2. Villarreal 7p, 3. Atalanta 5p, 4. Young Boys 3p

Grupa G

Wolfsburg - Salzburg 2-1

Sevilla - Lille 1-2

Clasament: 1. Salzburg 7p, 2. Lille 5p, 3. Wolfsburg 5p, 4. Sevilla 3p

Grupa H

Malmo - Chelsea 0-1

Juventus - Zenit 4-2

Clasament: 1. Juventus 12p, 2. Chelsea 9p, 3. Zenit 3p, 4. Malmo 0p

*Primele două clasate vor merge în optimile Ligii Campionilor, iar ocupantele locurilor 3 îşi vor continua parcursul în Liga Europa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite