Poliţia germană a reţinut 54 de persoane după incidentele de la meciul Olanda - Turcia

0
Publicat:

Poliţia germană a reţinut 54 de persoane şi a demarat 64 de anchete penale în legătură cu incidentele care au avut loc la Berlin, cu ocazia meciului Olanda - Turcia (2-1), din sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, informează DPA.

Olanda   Turcia, victorie și calificare Olanda jpg

Anchetele vizează infracţiuni diverse, mergând de la acte de vătămare corporală simplă şi gravă, insulte, fraudă şi până la încălcarea legislaţiei privind narcoticele, conform poliţiei.

Scandalul a pornit după ce olandezii i-au provocat pe turci, imediat după ce naționala Oranje a reușit golul egalării. Ei au aruncat cu pahare de plastic în adversarii lor ei, motiv pentru care fanii Semilunei au ripostat și au sărit la bătaie.

Susținătorii celor două formații s-au alergat și și-au cărat pumni și picioare în Fan Zone, iar lucrurile s-au încins și mai tare după ce Muldur și-a marcat un autogol, iar scorul a devenit 2-1 pentru naționala batavă, care s-a calificat în semifinale. Poliția a intervenit și a reușit până la urmă să-i liniștească pe suporteri

Doi ofiţeri au fost răniţi din cei 3.200 desfăşuraţi cu ocazia meciului de mare risc disputat pe Stadionul Olimpic din capitala Germaniei, la finalul căruia olandezii au obţinut calificarea în semifinale.

Un marş care a reunit aproximativ 8.000 de susţinători ai Turciei a fost oprit de poliţie, după ce controversatul „salut al lupului” a fost făcut în mod repetat de participanţi.

Gestul respectiv simbolizează, printre altele, susţinerea mişcării turce de extremă dreapta „Ulkucu” sau „Lupii gri”, care are legături cu aliaţii politici ai preşedintelui Turciei, Recep Taypp Erdogan, Partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP).

Gestul a fost făcut pentru prima oară la EURO 2024 de fundaşul turc Merih Demiral, cu ocazia dublei pe care a reuşit-o la meciul din optimile de finală cu Austria (2-1). Demiral a primit ulterior o suspendare de două meciuri din partea UEFA pentru gestul său.

Un marş al fanilor olandezi, la care au participat circa 19.000 de persoane, a decurs fără incidente, dar poliţia a spus că fanii din ambele tabere s-au ciocnit pentru scurt timp la Fan Fest-ul din Berlin. Grupurile au fost separate, după care situaţia s-a calmat imediat.

Olanda va înfrunta selecţionata Angliei în semifinalele EURO 2024, miercuri, la Dortmund. Celălalt duel din penultimul act al turneului continental se va disputa marţi, la Munchen, între echipele Spaniei şi Franţei.

Finala EURO 2024 este programată în data de 14 iulie, pe Olympiastadion din Berlin. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite