Poli Iaşi se califică în semifinalele Cupei României, după un meci intens disputat şi decis în ultimele minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După seara de miercuri, avem trei echipe din tabloul semifinalelor Cupei României, cea mai recentă calificare fiind reuşită de Poli Iaşi.

Poli Iaşi a ieşit triumfătoare din duelul cu CSU Craiova, în urma unui meci intens disputat şi decis în ultimele clipe. Ieşenii au fost cei care au deschis scorul, prin Nicandro Breeveld, care a concretizat o pasă de la Ovidiu Horsia, apoi acesta din urmă a majorat scorul, cu puţin înainte de a intra la pauză (42'). 

În partea a doua a jocului, CSU Craiova şi-a găsit forţele pentru a replica prin Dan Nistor, care a transformat un penalti (55') şi, deşi părea că soarta este decisă în favoarea ieşenilor, acelaşi Dan Nistor a reuşit să aducă egalarea pentru olteni (90'), dându-le mari emoţii adversarilor. 

Poli Iaşi nu s-a pierdut cu firea, însă, iar Nicandro Breeveld a reuşit „dubla” (90+2'), printr-un gol prin care şi-a calificat echipa în semifinalele Cupei României.
Poli Iaşi se alătură lui Dinamo şi Sepsi Sfântu Gheorghe, prezente la rândul lor în penultimul act din competiţie.

Cupa României, sferturi

Marţi

  • Clinceni - Dinamo: 0-1 (Sorescu 85')

Miercuri

  • Petrolul - Sepsi: 0-1 (Dumiter 35')
  • Poli Iaşi - CSU Craiova: 3-2 (Nicandro Breeveld 13', 90+2', Ovidiu Horsia 42'/ Dan Nistor 55' pen., 90')

Joi

  • Hermannstadt - FCSB: 20.00
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite