Piţurcă i-a băgat pe arabi la cheltuieli: presa saudită a aflat suma investită de Al-Ittihad în Sânmărtean, Szukala şi Nicoliţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Fără victorie în şase meciuri şi cu doar două puncte luate în campionat, fostul selecţioner i-a convins pe şefii clubului să-i înlocuiască pe toţi străinii din lot. Decizia a însemnat un efort financiar uriaş.

Victor Piţurcă are cele mai slabe rezultate dintre tehnicienii români care au activat în zona arabă în ultimii ani, însă, paradoxal, şi cel mai greu cuvânt în materie de transferuri.

În zona Golfului Persic, există o regulă la mai toate cluburile: antrenorul nu poate aduce ce jucători vrea el. Poate, în schimb, să identifice posturile deficitare, după care şefii îi vor prezenta soluţiile disponibile, antrenorul urmând să le aleagă pe cele mai bune. 

Spre exemplu, Laurenţiu Reghecampf, atunci când a semnat cu Al-Hilal, şi-a inclus o clauză în contract potrivit căreia a putut să ia un singur stranier dorit de el. Şi l-a ales pe Pintilii. În rest, n-a putut să se atingă de stranierii pe care i-a găsit în lot: brazilienii Digao şi Thiago Neves şi sud-coreeanul Tae-Hwi Kwak. 

Nicoliţă a luat ultimul loc liber

În schimb, la Al-Ittihad, Victor Piţurcă a avut mână liberă în privinţa remanierii lotului în această iarnă. Fostul selecţioner şi-a justificat rezultatele extrem de slabe, spunând că n-a avut stranieri de valoare în lot. Drept urmare, toţi cei patru fotbalişti de import au fost puşi pe liber, şi înlocuiţi cu jucători aleşi, în mod expres, de Piţi. După mijlocaşul irakian Saif Salman, fostul selecţioner i-a transferat pe Sânmărtean şi Szukala de la Steaua. Ieri, ultimul loc disponibil pentru un stranier a fost ocupat de Bănel Nicoliţă, liber de contract după despărţirea de Nantes, în vară.

Al-Romania = 10 milioane de euro

Site-ul super.ae a analizat campania de achiziţii a celor de la Al-Ittihad şi a prezentat suma investită de oficialii formaţiei din Jeddah în cei patru stranieri: 35 de milioane de riali saudiţi sau 7,8 milioane de euro! Având în vedere că Saif Salman a venit de la Erbil (Irak), e lesne de înţeles că transferul său a costat foarte puţin, iar grosul sumei de 7,8 milioane de euro a fost cheltuit pentru Sânmărtean, Szukala şi Nicoliţă.

Dacă adăugăm la cei aproape 8 milioane de euro cheltuiţi acum şi salariul stagional al lui Piţurcă, de două milioane de euro, reiese că Al-Ittihad s-a transformat în Al-Romania pentru zece milioane de euro. 

Piţi a pus iarăşi biciul pe ei

Cu lotul completat pentru retur (primul meci e la 6 februarie), mai puţin un jucător convocat de Cosmin Olăroiu în naţionala Arabiei Saudite, Piţurcă a început primul stagiu de pregătire. Al-Ittihad efectuează un cantonament de 16 zile în Dubai, acolo unde tehnicianul român a redevenit coşmarul elevilor săi. Asta deoarece a programat trei antrenamente pe zi, ceea ce nu prea se face la echipele din Golful Persic. 

„În zona arabă, dacă ai programat două antrenamente într-o zi, îi deranjezi pe toţi, inclusiv pe magazionerul echipei, iar într-un final grupul te va respinge“, spunea, acum câţiva ani, Ladislau Boloni, cel care se află de trei sezoane la Al-Khor (Qatar). Piţi merge însă pe ideile sale, chiar dacă ele n-au dat roade până acum. 

După ce a debutat cu eşec la Al-Ittihad, fostul selecţioner şi-a dus echipa într-un cantonament tot în Emirate, făcând trei antrenamente pe zi. Rezultatul? La revenirea în Arabia Saudită, echipa n-a bătut pe nimeni în cinci partide şi au apărut speculaţii potrivit cărora jucătorii îl „lucrează“ pe Piţi.

Dacă arabii au venit după Piţurcă pentru a-l pune la Al-Ittihad, înseamnă că au avut nişte milioane de dolari de aruncat. Adrian Mititelu la 16 octombrie 2014
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite