Petrolul a luat un fotbalist comparat cu un luptător sumo: „M-am speriat când l-am văzut. E gras ca un porc“
0În încercarea lor de a scăpa de la retrogradare, prahovenii au semnat cu un fundaş stânga care a jucat 17 meciuri din 2012 până acum.
Petrolul ocupă ultimul loc în Liga I după 17 etape, având cinci puncte, în condiţiile în care a pornit cu -6 puncte din cauza faptului că se află în insolvenţă.
După ce l-au instalat pe Mihai Stoichiţă de câteva săptămâni, „lupii“ au bătut acum palma cu un alt fost dinamovist: Cristi Pulhac (31 de ani). Acesta a avut mai multe probleme din cauza accidentărilor, iar perioada de inactivitate s-a cunoscut pe când se afla la Dinamo.
„De Pulhac m-am speriat când l-am văzut, am crezut că m-am întâlnit cu cineva de la sumo, e gras ca un porc!“, a spus Cristi Borcea, în 2009, despre fundaşul de atunci al „câinilor“. După plecarea din ţară, jucătorul a trecut pe la Qabala (Azerbaidjan) şi Zawisza Bydgoszcz (Polonia), însă a bifat doar 17 prezenţe în campionatele din aceste ţări.
După ce a fost testat de Petrolul într-un amical, Pulhac a promis că va reveni la o formă optimă în curând: „Se cunoaşte că n-am mai jucat de mult. Dar voi recupera, nu-mi fac probleme din cauza asta. Îmi doresc să ajut Petrolul, dar am nevoie ca şi Petrolul să mă ajute pe mine să revin în circuit“.