Petre Grigoraş, antrenorul Oţelului Galaţi, se confruntă cu probleme cardiace din cauza cărora a fost operat miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş (48 de ani), a fost operat în cursul zilei de miercuri şi urmează să fie externat până la finalul săptămânii acesteia.

Odată trecut „testul“ operaţiei, cel mai important modul în care evoluează starea de sănătate a lui Petre Grigoraş în următoarele 48 de ore, astfel încât va rămâne sub supraveghere medicală cel puţin până vineri. Primele informaţii indică revenirea acestuia pe banca tehnică a gălăţenilor chiar de săptămâna viitoare. Intervenţia chirurgicală la care a fost supus antrenorul Oţelului presupune montarea unui stimulator cardiac, acest lucru fiind realizat la o clinică din Braşov. 

Dificultăţile medicale pe care le-a întâmpinat Grigoraş au fost asociate cu misiunea pe care a avut-o acesta la echipă, aceea de a salva Oţelul de la retrogradare. Tehnicianului i s-a făcut rău în dimineaţa zilei de luni, astfel încât a fost internat la spital şi locul său de pe banca tehnică de la meciul cu FC Braşov a fost ocupat de Gabriel Viglianti, fost jucător al gălăţenilor. Grigoraş nu este la primele probleme de acest gen: în urmă cu câţiva ani, pe vremea când pregătea Poli Iaşi, tehnicianul a ajuns la spital pe fondul stresului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite