Pele, condamnat sa-i plateasca 33.000 de euro fostului asociat
Un tribunal din Rio de Janeiro l-a condamnat pe fostul fotbalist brazilian Edson Arantes do Nascimento, cunoscut sub numele de Pele, la plata unei despagubiri in valoare de 33.000 de euro fostului sau
Un tribunal din Rio de Janeiro l-a condamnat pe fostul fotbalist brazilian Edson Arantes do Nascimento, cunoscut sub numele de Pele, la plata unei despagubiri in valoare de 33.000 de euro fostului sau asociat, Helio Viana. Pele, fost ministru al Sportului in Brazilia, l-a acuzat pe Viana ca, in 1995, a deturnat suma de 700.000 de dolari (545.171 de euro) din fondurile firmei Pele Sports Marketing Inc., pe care o detineau impreuna, suma care ar fi trebuit sa fie alocata organizarii unui eveniment UNICEF in Argentina. Intr-o declaratie acordata cotidianului "Folha de Sao Paulo", judecatorul Ione Pernes, care a instrumentat cazul, a precizat ca Pele l-a defaimat si calomniat pe fostul sau asociat atunci cand a afirmat ca Viana "a furat bani din fondurile societatii pe care o constituisera impreuna, fara a putea aduce nici o proba in acest sens".


















































