Pau Capell şi Courtney Dauwalter, câştigători la UTMB. Hajnal a abandonat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se spune că UTMB începe de la 100 de kilometri. N-a fost cazul pentru Pau Capell, spaniolul de 27 de ani care a câştigat cursa regină a evenimentului de la poalele Mont Blancului, cursă care se întinde pe 171 de kilometri şi are 10.000 de metri de diferenţă de nivel pozitivă.

Un ritm agresiv, încă de la start, o formă foarte bună de-a lungul întregului traseu şi Pau Capell a devenit după 20 de ore şi 19 minute câştigătorul UTMB. ”Să duci astfel cursa, de la un capăt la altul, estea oarecum împotriva bunului simţ când te gândeşti la cursele de anduranţă”, comenta spre finalul cursei Dylan Bowman, ocupantului locului 2 de la TDS 2018. Spaniolul a fost urmat de triplul câştigător UTMB, Xavier Thevenard (21.07.56), de Scott Hawker (21.48.04), Tom Owens (22.04.29) şi de Andrew Symonds (22.35.15). ”Sunt foarte bucuros că s-a terminat. Sunt de asemenea bucuros pentru Pau”, comenta la final, vizibil marcat de efort, francezul. ”A fost vreme frumoasă la această ediţie a UTMB şi am putut vedea astfel frumuseţea Alpilor. Trebuie să facem tot ce depinde de noi, să ne schimbăm, să salvăm aceste peisaje”, a conchis Thevenard. Cel mai bun român aflat la startul UTMB, Robert Hajnal, ocupantului locului 2 de anul trecut, a fost nevoit să abandoneze. Aflat în contact cu zona din faţă a alergătorilor, s-a ”stins” după kilometrul 130 şi a fost nevoit ulterior să abandoneze.

La fete, americanca Courtney Dauwalter a preluat conducerea la Refugio Bonatti şi de acolo nimic nu i-a mai stat în cale până la final. ”A fost o zi foarte grea, dar din cauza asta ne place tuturor ultra, nu? Acum o să mă duc să beau câteva beri pentru familia şi prietenii mei care din păcate nu au putut fi aici cu mine”, a declarat sportiva din ”State”. Dauwalter a fost urmată în clasament de Kristin Berglund (25.34.12), Maite Maiora Elizondo (25.41.30), Ekaterina Mityaeva (25.53.26) şi Beth Pascal (26.26.48).

Top 5 fete UTMB

Courtney Dauwalter, 24.34.26

Kristin Berglund, 25.34.12

Maite Maiora Elizondo, 25.41.30

Ekaterina Mityaeva, 25.53.26

Beth Pascal, 26.26.48

Top 5 băieţi UTMB

Pau Capell, 20.19.07

Xavier Thevenard, 21.07.56

Scott Hawker, 21.48.04

Tom Owens, 22.04.29

Andrew Symonds, 22.35.15

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite