Patronul de la Botoşani nu-l apără pe Leo Grozavu: „E primitiv ce a făcut“. Posibilă despărţire de antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leo Grozavu, antrenor FC Botoşani
Leo Grozavu, antrenor FC Botoşani

Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat  că gestul antrenorului Leo Grozavu, care l-a lovit pe jucătorul Cătălin Golofca după ce l-a schimbat în meciul cu Astra Giurgiu, este unul primitiv şi este prea mult pentru clubul pe care îl patronează.

"Eu sunt plecat din ţară, dar e foarte, foarte greu de gestionat această situaţie. Şi aici sunt două teorii. Una, pe termen scurt, trebuie să găsim, dacă mai există, o platformă de negociere între Leo şi lot, în sensul ca el să-şi pună paie-n cap, habar n-am, ca aceşti copii să-l înţeleagă, să-l asculte şi să muncească duminică pentru a câştiga meciul şi a reintra cât de cât în normalitate şi una pe termen lung, pentru că un asemenea gest, un pic primitiv, este prea mult pentru un club ca al nostru. Este o lovitură grea, pentru că tot ce am construit poate fi dat peste cap de un asemenea gest, te poate duce la zero. Are o problemă când nu se poate controla în situaţii de stres şi transmite şi echipei această stare de nervozitate, de agresivitate”, a spus Iftime, la Digi Sport.

Valeriu Iftime a afirmat că Golofca nici nu merita să fie schimbat în meciul cu Astra Giurgiu. "E un moment în care Leo n-a avut toate frânele trase. Botoşani merita o cu totul altă ieşire din meciul cu Astra. Nu trebuie să-i legi mâna. E clar că trebuie scos din zona asta. Golofca nici nu trebuia schimbat. este un gest de a-l face de râs. Şi chiar dacă a aruncat tricoul, asta n-are nicio legătură cu pumnii şi cu palmale. Lucrurile trebuie căutate la rădăcină şi găsite soluţiile cele mai bune”, a precizat Iftime.

Antrenorul echipei FC Botoşani, Leo Grozavu, l-a lovit pe jucătorul Cătălin Golofca după ce l-a schimbat, în minutul 83 al meciului de la Giurgiu, cu Astra, din ultima etapă a sezonului regulat al Ligii I.

Potrivit reluărilor prezentate de Digi Sport, Golofca, aşezat pe banca de rezerve, a fost lovit în bărbie de tehnicianul oaspeţilor.

Golofca nu a fost titular, el a intrat în minutul 32, după accidentarea lui Roman. În minutul 83, Cătălin Golofca a părăsit terenul, înlocuit de Herghelegiu.

"M-a supărat că ştia foarte clar ce are de făcut, nu voiam de la el să facă cine ştie ce minune, trebuia să facă mai mult efort, să intre mai mult în joc. Din păcate, după o perioadă lungă de absenţă pe care a avut-o din cauza unei prostii făcute şi astăzi s-a implicat puţin la joc, a făcut şi fault la primul gol, acolo, într-o zonă în care ştia că nu are ce căuta el. L-am schimbat pentru că nu aducea ca parte fizică nimic pe teren", a explicat Grozavu, la Dolce Sport, nefiind întrebat de faptul că l-a lovit pe jucător.

Echipa Astra Giurgiu a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia FC Botoşani, în ultima etapă a sezonului regulat din Liga I.

Sursa. news.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite