Patrick Mouratoglou, întâlnire cu Serena Williams chiar înainte de verdictul primit de Simona Halep

0
Publicat:

Patrick Mouratoglou a pregătit-o pe Serena Williams timp de un deceniu, între 2012 și 2022, după care a preluat-o pe Simona Halep, stârnind rivalitatea dintre cele două sportive. Chiar dacă românca era în așteptarea deciziei tribunalului în cazul de dopaj, tehnicianul francez de origine greacă nu a avut nicio problemă în a se întâlni cu Serena. Zilele trecute s-a arătat încântat de revederea cu fosta sa elevă.

Serena Williams, părăsită după 10 de Mouratoglu pentru Simona Halep. Foto EPA EFE
Serena Williams, părăsită după 10 de Mouratoglu pentru Simona Halep. Foto EPA EFE

Patrick Mouratoglou a dezvăluit că după finala turneului de la US Open s-a întâlnit cu mezina familiei Williams și a felicitat-o. Se întâmpla chiar în săptămâna publicării verdictului în cazul de dopaj al Simonei Halep. ITIA a făcut anunțul suspendării Simonei marți după-amiază, pe 12 septembrie. Turneul de la New York s-a încheiat duminică, 10 septembrie.

„Am văzut-o după turneul de la New York. Am fost și ne-am întâlnit. Se simte grozav, este foarte fericită, firesc. Familia ei crește. A vrut să aibă al doilea copil, normal că se simte bine. Nu cred că ia în calcul să revină, dar tenisul este viața ei. Poate va reveni pe teren, măcar pentru a se bucura de fenomen”, a spus Patrick Mouratoglou într-un interviu acordat pentru CNN.

Verdictul ITIA a venit la două zile după întâlnirea celor doi

La două zile de la întâlnirea celor doi a venit și decizia ITIA în cazul Simona Halep. La câteva ore de la verdictul publicat în cazul de dopaj, Serena Williams a postat un mesaj misterios cu trimitere directă la sportiva din România: „8 era un număr mai bun”, pe care unii l-au interpretat că românca ar fi trebuit suspendată 8 ani (fiind judecată în două spețe diferite), iar alții că americanca ar fi luat al 8-lea titlu la Wimbledon dacă nu pierdea în fața unei Halep dovedită dopată.

Simona, încântată la începutul colaborării cu Patrick Mouratoglou. Foto Getty images
Simona, încântată la începutul colaborării cu Patrick Mouratoglou. Foto Getty images

La un moment dat rivale, drumurile celor două sportive au luat-o în direcții diferite. Simona Halep este suspendată 4 ani din competițiile sportive, pedeapsa urmând să expire la data de 6 octombrie 2026. De partea cealaltă, Serena Williams s-a retras din tenis și a devenit pe 22 august pentru a doua oară mamă: a născut-o pe Adira River, sora Olympiei, în vârstă de 6 ani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite