Pascovici: "In Romania voi juca doar la Farul Constanta"
Fundasul Cosmin Pascovici a declarat ca nu intentioneaza sa paraseasca echipa Farul Constanta si afirma ca, atat timp cat va evolua in campionatul Romaniei, va juca doar la gruparea constanteana. "Nu
Fundasul Cosmin Pascovici a declarat ca nu intentioneaza sa paraseasca echipa Farul Constanta si afirma ca, atat timp cat va evolua in campionatul Romaniei, va juca doar la gruparea constanteana. "Nu ma gandesc sa plec de la FC Farul. De altfel, nu a aparut nici o oferta concreta. Dar stiu ca Gheorghe Bosanceanu ma va duce numai afara. In tara, oricum nu voi juca decat la Farul Constanta. Eu si colegii mei vrem sa ne indeplinim obiectivul de performanta stabilit de conducerea clubului", a spus Pascovici. Jucatorii pregatiti de Petre Grigores efectueaza timp de 10 zile un stagiu de refacere la Policlinica Grand din Eforie Nord. Zilnic, cei 19 jucatori au parte de un program strict de refacere sub indrumarea profesorului Ion Stefan si a colaboratorilor sai. Fotbalistii constanteni au fost prezenti la Restaurantul Bulevard la o masa festiva organizata cu ocazia sfarsitului de an. Golgheterul echipei Farul, cu cinci reusite, Vasilica Cristocea, a declarat ca momentan nu se gandeste sa plece de la Constanta. "Au fost intr-adevar unele discutii, dar eu sincer vreau sa raman la Farul, pentru ca avem ocazia sa putem ajunge in finala Cupei Romaniei. Mai avem doua meciuri si putem juca finala. Eu unul personal imi doresc acest lucru. Ar fi primul meu trofeu cu FC Farul. Vreau sa raman in continuare la FC Farul. Daca o sa vina vreo oferta concreta, cluburile se inteleg si voi fi nevoit sa plec, atunci voi pleca, dar eu imi doresc sa raman la Farul pentru ca aici am crescut ca fotbalist", a spus Cristocea. Actionarul majoritar al gruparii Farul Constanta, Gheorghe Bosanceanu, a afirmat ca succesul inregistrat in turul de campionat este consecinta a trei ani de munca. "In spatele acestor performante stau trei ani si jumatate de munca. A existat o selectie a mai mult de 30 de fotbalisti adusi de la alte cluburi si incercati la noi si a existat o promovare a unui numar mare de jucatori de la Centrul de copii si juniori care au trecut pe la echipa a doua sau pe la alte formatii din judet. In sfarsit, dupa acesti ani de munca, lotul este format din 20-22 de jucatori de certa valoare, spre care privim cu mare incredere ca vor reusi indeplinirea obiectivului de a castiga un trofeu intern si de a participa intr-o cupa europeana. Sa speram ca toata lumea vrea sa ne realizam acest obiectiv. Greutatea sta in spatele jucatorilor, care trebuie sa intre pe teren si sa aduca puncte. Speram ca si in retur sa reusim puncte in meciurile directe cu principalele contracandidate la o calificare in cupele europene", a adaugat Bosanceanu. Fotbalistii de la FC Farul vor efectua stagiul de refacere de la Eforie Nord pana pe 9 decembrie, dupa care vor intra in vacanta pana pe 10 ianuarie 2005, cand este programata reunirea lotului.




















































