Parisul „tremură“: Ce spune statistica despre antrenorul PSG-ului şi meciurile sale cu Real Madrid şi Barcelona
0Petrodolarii arabilor au construit o formaţie stelară, însă aceasta a ajuns pe mâna unui tehnician din CV-ul căruia lipsesc marile performanţe.
Atunci când s-au tras la sorţi meciurile din optimi, PSG a fost favorită în faţa Realului. Francezii au confirmat acest statut printr-o evoluţie bună pe „Santiago Bernabeu“, însă au părăsit terenul învinşi, după un final în care şi norocul a fost de partea spaniolilor.
Între timp, ghinionul l-a urmărit pe Unai Emery, acesta pierzându-l pe Neymar, operat recent, pentru întâlnirea din această seară (ora 21.45, Pro TV, Telekom Sport).
Tehnicianul PSG-ului mai are un motiv de îngrijorare: bilanţul său extrem de slab în confruntările cu Real Madrid şi Barcelona. Emery s-a duelat de 21 de ori cu „Los Blancos“, pierzând de 15 ori! În celelalte şase jocuri, spaniolul are cinci victorii şi un egal. Golaverajul echipelor sale contra Realului: 31-54!
Cifrele sale cu Barcelona sunt şi mai proaste: 25 de meciuri, 2 victorii, 6 egaluri, 17 înfrângeri, golaveraj 30-64.
Liga Campionilor, optimi, retur
Astăzi, ora 21.45
PSG - Real Madrid (1-3 în tur)
Liverpool - FC Porto (5-0)
Mâine, ora 21.45
Tottenham - Juventus (2-2)
Man. City - FC Basel (4-0)
13 martie
AS Roma - Şahtior Doneţk (1-2)
Man. United - Sevilla (0-0)
14 martie
Beşiktaş - Bayern Munchen (0-5)
Barcelona - Chelsea (1-1)























































