Oţelul Galaţi, în sferturile Cupei Cupelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Weekendul în care atât handbalul românesc, cât şi cel din Ungaria vor juca în memoria lui Marian Cozma a debutat cu un succes. HC Oţelul Galaţi a obţinut la limită calificarea în

 Weekendul în care atât handbalul românesc, cât şi cel din Ungaria vor juca în memoria lui Marian Cozma a debutat cu un succes.

HC Oţelul Galaţi a obţinut la limită calificarea în sferturile de finală ale Cupei Cupelor la handbal feminin, după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 29-24 (15-13), formaţia DVSC Aquaticum Debrecen, în manşa secundă a optimilor competiţiei. Gălăţencele s-au calificat datorită golurilor mai multe marcate în deplasare, scorul primei manşe fiind 34-29 pentru echipa din Ungaria. Busuioceanu, cu 7 goluri, a fost principala marcatoare pentru Oţelul.

Peste 1.000 de spectatori, printre care şi 100 de fani ai echipei ungare, au umplut Sala Siderurgistul cu aproape o oră înainte de începerea meciului, galeria gazdelor afişând un imens banner pe care scria „Odihneşte-te în pace, Păsărilă!”. De altfel, întreaga partidă a fost marcată de momente de omagiu pentru handbalistul român ucis în Ungaria la sfârşitul săptămânii trecute.

Componentele formaţiei Oţelul au purtat, la încălzire, tricouri cu imaginea lui Marian Cozma, pe care le-au îmbrăcat din nou la finalul meciului, şi au scandat numele sportivului decedat, împreună cu galeria gălăţeană.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite