Osaka a zguduit lumea tenisului: Cum e comentată retragerea ei de la French Open de legendele sportului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Osaka

În ultimele 24 de ore, partidele de la Roland Garros au fost umbrite de decizia lui Naomi de a renunţa la turneu, înaintea meciului pe care ar fi trebuit să-l joace cu Ana Bogdan (102 WTA), în turul II.

Probabil, nici dacă ar fi luat trofeul la French Open 2021, Naomi Osaka (23 de ani, 2 WTA) n-ar fi provocat valuri atât de mari, în lumea sportului-alb. 

Ceea ce e de înţeles, pentru că japoneza a mai luat titluri de Grand Slam, patru chiar, însă nu în fiecare zi asistăm la retragerea unei sportive din cauza depresiei.

Această situaţie tristă a fost comentată de nume mari din lumea tenisului, după cum se poate vedea mai jos.

Becker

*Boris Becker (fost lider ATP): Fără mass-media, nu există premii, nu există contracte, nu primeşti jumătate din tort. Am urât presa şi nu-mi plăcea să vorbesc cu jurnaliştii, dar trebuia să o fac. Acum se retrage cu totul din turneu pentru că nu poate face faţă acestui lucru şi asta îmi ridică întrebări mult mai mari. Dacă nu poate face faţă presei din Paris, nu poate face faţă presei de la Wimbledon sau de la US Open? Aşa că aproape simt că e în pericol cariera ei! Am auzit prima ei reacţie, în urmă cu câteva zile, despre acest boicot mass-media şi e ceva ce trebuie luat întotdeauna în serios, mai ales de la o femeie atât de tânără.

Wilander

*Mats Wilander (fost jucător, actualmente expert Eurosport): Să sperăm că va reveni mai puternică. Cred că era mai bine pentru ea dacă vorbea, mai întâi, despre problemele pe care le are, înainte să anunţe că nu va mai merge la conferinţele de presă. În toată această situaţie mi se pare că managerul e vinovat. Unde e managerul ei? E clar că managerul e persoana care ar trebui să stea de vorbă cu ea: «Ce faci? Eşti OK? Hai să vorbim despre problemele tale înainte de orice». Acum, totul a explodat. Să sperăm că alţi atleţi vor învăţa ceva din asta. E o situaţie în care managerul are cea mai mare responsabilitate. E clar că nimeni din echipa ei n-a gestionat cum trebuie această situaţie. Eu nu o pot înţelege pe Naomi pentru că, pur şi simplu, n-am fost în situaţia ei. Eu n-am avut probleme de acest fel, când jucam tenis. N-aveam nicio problemă să vorbesc cu presa, chiar dacă eram foarte timid la început, iar engleza mea era teribilă. Ea are milioane de urmăritori peste tot, pe reţelele de socializare, şi e normal să simtă o presiune. Dar ar trebui să se descurce mai bine.

Corretja

*Alex Corretja (fost jucător, actualmente expert Eurosport): E absolut şocant. E o veste foarte tristă să aud că Naomi s-a retras din cauza acestei situaţii. Asta arată, în primul rând, că sportivii sunt fiinţe umane. Oamenii văd tenismenii pe teren lovind o minge dintr-o parte a terenului în alta, fără să ştie ce e cu adevărat în mintea lor. Călătoriile prin toată lumea, gestionarea presiunii la fiecare turneu, e dificil. Trebuie să realizăm cu toţii ce impact are decizia ei. Îmi pare sincer rău că a trebuit să se retragă. Mi-ar fi plăcut s-o văd jucând. Decizia ei de a nu vorbi cu presa e dificil de înţeles pentru că eu cred că trebuie să fii capabil să faci asta, ca jucător de tenis. În continuare, nu sunt de acord cu ea, cu această abordare (n.r. - vizavi de boicotarea conferinţelor de presă). Probabil că de asta s-a şi retras, pentru că n-a ştiut cum să se descurce cu situaţia aceasta, după ce a spus că nu va merge la conferinţele de presă. E ceva ce trebuie să rezolve pe viitor şi va fi interesant de văzut cum va gestiona relaţia cu presa, pe viitor. Cred că trebuie să înveţe cum să gestioneze întrebările dificile ale jurnaliştilor şi să treacă peste ele, fără să aibă gânduri negre. Dacă s-a retras din turneu, asta înseamnă că problemele ei sunt reale şi foarte mari. Aceasta e situaţia. Probabil că e sinceră, dar e ceva ce lumea n-a mai văzut până acum. E ciudat şi diferit să faci aşa ceva.

CITEŞTE ŞI:

French Open, blestemat: S-a retras şi Kvitova, semifinalista de anul trecut. Motivul deciziei

CTP, indignat de cazul Osaka: Ce a spus despre Naomi după retragerea ei de la French Open

Naomi Osaka, făcută de râs de sora ei: Cum a comis-o Mari printr-o postare ştearsă ulterior

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite