Oltenii au chefuit după cele 11 meciuri fără înfrângere disputate în Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii Universităţii Craiova au avut ieri petrecerea de final de an şi au avut ce sărbători, anul 2014 fiind unul foarte bun pentru ei.

Jucătorii, o parte din foştii componenţi ai Craiovei Maxima, staff-ul tehnic şi administrativ au sărbătorit parcursul excelent cu 11 meciuri fără înfrângere care a dus la clasarea pe locul 6 după prima parte a campionatului. Întreaga familie alb-albastră a aplaudat, s-a bucurat şi a dansat pe cântecele lui Tudor Gheorghe. „Oltenia Eterna Terra Nova“ a fost fredonată, în repetate rânduri, de toţi cei prezenţi. 
Managerul general al Universităţii, Felix Grigore, a declarat: „Noi nu ne-am fixat obiective atât de îndrăzneţe precum Liga Europa, dar dacă ajungem acolo nu ne vom da la o parte în nici un caz. Mai este mult până acolo, suntem abia la jumătatea drumului şi vom vedea ce va fi în retur“.
Căpitanul Pablo Brandan l-a completat: „Suntem revelaţia campionatului, după un tur dificil. Sunt fericit, ne bucurăm că sunt 11 etape de când nu am pierdut. Eu şi colegii mei ne-am sacrificat, am muncit mult, iar unitatea echipei a contat enorm. Suntem pe drumul cel bun şi sperăm să continuăm tot aşa şi în retur. Ne gândim la Liga Europa. Singurul regret este că am rămas în afara Cupei României, o competiţie frumoasă pe care eu am câştigat-o“. „E frumos fotbalul, mai ales când eşti imbatabil de 11 meciuri. Suntem bine şi sperăm să urcăm şi mai sus în clasament în partea a doua a sezonului“, a adăugat Alexandru Mateiu.

CSU Craiova a avut o ascensiune spectaculoasă sub comanda cuplului Sorin Cârţu - Emil Săndoi, care a preluat echipa în etapa a 7-a, când avea numai două puncte.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite