Oltchim completează lista celor mai dramatice momente pentru sportul românesc. Istoria confruntărilor din care românii au ieşit cu capul plecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ratarea calificării în finala Ligii Campionilor la handbal, Oltchim a intrat în rândul echipelor româneşti care i-au dezamăgit crunt pe români din cauza că au clacat pe final. „Adevărul” vă prezintă cele mai dramatice momente din istoria recentă a sportului românesc.

Ratarea calificării în finală de către Oltchim nu este singurul moment dezatruos pentru sportul românesc. Cea mai veche amintire a unui moment asemănător datează din 1994, când naţionala de fotbal a României a jucat în sferturile Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii cu Suedia şi a ratat la mustaţă calificarea în semifinale. Pe atunci, tricolorii au condus cu 2-1, dar suedezii au egalat în minutul 119, profitând de o greşeală enormă a portarului nostru, Florin Prunea. S-a ajuns, apoi la loviturile de departajare, unde Suedia a avut nervii mai tari şi s-a calificat în semifinale.

Nouă ani mai târziu de la ratarea dramatică a calificării României în semifinalele Cupei Mondiale, tot naţionala de fotbal a fost protagonista unui meci de infarct, în 2003. România, antrenată la acea vreme de Anghel Iordănescu, a jucat un meci decisiv pentru calificarea la Euro 2004 cu Danemarca, în deplasare. Protagonistul negativ al acelei partide a fost arbitrul elveţian Urs Meyer, care a prelungit meciul cu opt minute, permiţându-le danezilor să înscrie golul izbăvitor. Tricolorii au condus cu 2-1 până în minutul 97, iar la ultima fază de atac, gazdele au egalat şi au lăsat acasă România pentru Europeanul din Portugalia.

Coşmarul „Middlesbrough“

Anul 2006 este unul de tristă amintire pentru Steaua. Antrenată la acea vreme de Cosmin Olăroiu, echipa roş-albastră a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA, unde a întâlnit pe Middlesbrough. În tur, Steaua a câştigat cu 1-0 prin golul marcat de Nicolae Dică. Returul a fost de coşmar pentru trupa lui Olăroiu. Steaua a condus chiar cu 2-0 în Anglia, dar, spre stupefacţia tuturor românilor, steliştii nu au putut ţine de avantaj, fiind egalaţi şi apoi conduşi cu 3-2. Chiar şi la acest scor, Steaua era calificată în finala Cupei UEFA, dar călăul Macarone a marcat pentru Middlesbrough golul de 4-2 în minutul 89, scor la care trupa roş-albastră a fost eliminată.

Patru ani mai târziu de la ratarea calificării în finala Cupei UEFA, tot Steaua a mai trecut printr-un moment dramatic. Se întâmpla în grupele Europa League, când echipa lui Marius Lăcătuş a jucat acasă cu Napoli un meci decisiv pentru accederea în şaisprezecimile competiţiei. Deşi au condus cu 3-0 în minutul 16, steliştii au fost incapabili să-şi conserve avantajul şi au fost egalaţi în minutul 97 prin golul lui Cavani, după ce arbitrul acelei întâlniri a prelungit partida cu şapte minute. În urma acelui rezultat, Steaua a ratat calificarea în primăvara europeană.

Scrima feminină a ratat agonizat titlul european în 2012

Nu doar fotbalul a oferit clipe horror pentru români, ci şi scrima. În 2012, la Campionatele Europene, înainte de Jocurile Olimpice, lotul feminin de spadă al României a jucat finala cu Rusia, pierzând medalia de aur în mod dramatic. Astfel, după expirarea timpului regulamentar, scorul era 41-41, însă rusoaicele au avut un psihic mai puternic şi a câştigat titlul european printr-o „tuşă de aur”. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite