Olandezul Bergkamp, cel mai bogat fotbalist din campionatul englez

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul olandez al echipei Arsenal Londra, Dennis Bergkamp, este cel mai bogat fotbalist din campionatul Angliei, avand o avere estimata la circa 53 de milioane de euro, informeaza "The Sun", citand

Atacantul olandez al echipei Arsenal Londra, Dennis Bergkamp, este cel mai bogat fotbalist din campionatul Angliei, avand o avere estimata la circa 53 de milioane de euro, informeaza "The Sun", citand un clasament publicat de revista "FourFourTwo". Bergkamp, in varsta de 35 de ani, a strans aceasta suma pe parcursul carierei sale fotbalistice de 18 ani. In ciuda pozitiei sale fruntase in topul celor mai bogati fotbalisti din Anglia, realizat in fiecare an de publicatia "FourFourTwo", Bergkamp este unul dintre cei mai prost platiti jucatori ai echipei Arsenal, dupa ce, anul trecut, a fost nevoit sa accepte o reducere a salariului cu 50 la suta pentru a i se reinnoi contractul cu gruparea londoneza. In prezent, fotbalistul negociaza prelungirea contractului sau de 29.000 de euro pe saptamana cu inca 12 luni. Astfel, Bergkamp ar acumula 10 ani la echipa Arsenal Londra, unde evolueaza din 1995, cand s-a transferat de la Internazionale Milano, contra sumei de 10,7 milioane de euro. "The Sun" glumeste pe seama acumularii averii lui Bergkamp: "Sa nu uitam ca fotbalistul olandez a strans o mica avere in vacantele sale exotice de-a lungul anilor, datorita fricii sale de a zbura cu avionul". Dennis Bergkamp a reusit sa-i intreaca pe Michael Owen (43 de milioane de euro), Robbie Fowler (40 de milioane de euro), Alan Shearer (31,5 milioane de euro), Sol Campbell, Rio Ferdinand, Ryan Giggs, Roy Keane (toti 29 milioane de euro), Thierry Henry (25,8 milioane de euro), Steve McManaman (21,5 milioane de euro), Nicolas Anelka si Ruud Van Nistelrooy (ambii 17 milioane de euro). Topul celor mai bogati fotbalisti englezi este insa condus de capitanul reprezentantivei Angliei, David Beckham, cu o avere de 93 de milioane de euro. Beckham castiga circa 7 milioane de euro pe an de la clubul sau, Real Madrid, si alte aproximativ 22 de milioane de euro din contracte publicitare. Ziaristii de la "The Sun" si-au manifestat surprinderea fata de faptul ca nici un jucator al echipei Chelsea nu se afla in topul celor mai bogati 20 de fotbalisti din Anglia, desi patronul lor, Roman Abramovici, este pe primul loc in clasamentul celor mai instariti proprietari de cluburi. "Poate ca Abramovici a cheltuit peste 430.000.000 de euro cand a cumparat Chelsea de la Ken Bates anul trecut, insa averea sa personala a crescut de la 7,8 miliarde la 10,7 miliarde de euro. Este o crestere uimitoare de 5.500 de euro pe minut", scrie "The Sun". Topul celor mai bogati antrenori din campionatul englez este condus de tehnicianul echipei Manchester United, Alex Ferguson, cu 21,5 milioane de euro, fiind urmat de selectionerul Angliei, Sven Goran Eriksson, cu 14 milioane de euro, Kevin Keegan (Manchester City) si Arsene Wanger (Arsenal), ambii cu cate 10 milioane de euro.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite