Oficialii echipei naţionale se tem de incidente la meciul România-Ungaria: „Să dăm dovadă de fair-play!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Piţurcă e conştient de rivalitatea dintre România şi Ungaria, dar le cere suporterilor tricolori să se comporte civilizat şi să dea dovadă de fair-play la partida directă programată, sâmbătă, în preliminariile Euro-2016.

Oficialii echipei naţionale a României se tem că suporterii maghiari care vor veni la Bucureşti, pentru partida directă dintre cele două reprezentative, îi vor provoca pe fanii tricolori. Din acest motiv, selecţionerul Victor Piţurcă le cere public românilor să se comporte civilizat şi să nu răspundă incitărilor de orice fel venite dinspre unguri pentru a nu risca suspendarea propriului teren.

"Primul este meciul cu Ungaria, iar rivalitatea dintre cele două ţări este cunoscută, dar pe mine asta mă interesează mai puţin. Pe mine mă interesează ca jucătorii să dea dovadă de fair-play, sâmbătă, la fel şi spectatorii, iar la sfârşitul meciului să ne bucurăm de cele trei puncte câştigate pentru că este extrem de important pentru noi. Sper ca apelul făcut de noi să aibă ecou pentru că e extrem de important ca România să abordeze meciurile următoare cu stadionul plin. Ar fi un mare handicap pentru noi să nu avem suporteri în tribună", a afirmat Piţurcă într-o conferinţă de presă.

României întâlneşte Ungaria sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 19.00, pe Arena Naţională, în Grupa F a preliminariilor Euro-2016. Trei zile mai târziu, tricolorii vor juca în deplasare cu Finlanda, marţi, 14 octombrie, de la ora 21.45. Ambele partide vor fi transmise în direct de TVR 1.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite