O nouă stea răsare în fotbalul românesc: Daniel Mif, puștiul minune de la FC Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Vaslui are o nouă speranță în lotul său: Daniel Mif, de 14 ani, ar putea deveni cel mai tânăr debutant în Liga I.

Are doar 14 ani, dar îi poţi da mai mult la prima vedere. Este Daniel Mif şi ar putea depăşi recordul lui Dobrin, de cel mai tânăr debutant din Liga I (14 ani şi 10 luni, FC Argeş).

Transferuri în masă la echipa vasluiană, astfel că asocierea figurilor fotbaliştilor cu numele a devenit aproape imposibilă. Într-o mare de jucători străini, se remarcă totuși un tânăr.

Fostul arbitru Danciu a avut sarcina de a-l aduce pe băiat la Vaslui: „Pe mine m-a trimis Porumboiu să-l aduc de la Cluj. E fantastic ce face cu mingea„, declară acesta pentru GSP.

Porumboiu şi-a pus speranţe în adolescent: „Va juca 100%, că doar nu l-am adus pentru echipa a doua„.

În Seria A, Italia, cel mai tânăr debutant este Amedeo Amadei (15 ani și 280 de zile) și a jucat la AS Roma, cu care a câștigat un titlu în ediția campionatului 1941-1942. Atacantul a marcat 116 goluri pentru galben-roșii în 334 de partide.

În Bundesliga, Germania, recordul e deținut de Nuri Șahin (16 zile și 335 de zile), care a debutat la Borussia Dortmund. Mijlocașul a marcat 13 pentru echipa sa în 135 de partide. În mai 2011, fotbalistul s-a transferat la Real Madrid, contra sumei de 10 milioane de euro.

În Premier League, Anglia, cel mai tânăr debutant este Reuben Noble-Lazarus (15 ani și 45 de zile), care a debutat la Barnsley, unde a marcat un gol în 19 partide.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite