O mare campioană olimpică a României se întoarce acasă: „Am decis să renunţ la tot ce aveam în America“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre marile campioane olimpice pe care le-a avut România renunţă la viaţa din Statele Unite şi se întoarce în ţară.

Este vorba despre Constantina Diţă, campioană olimpică la maraton, la Beijing 2008, care locuia de aproape 20 de ani în America. Diţă se întoarce în România unde va candida la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Atletism. "Aşa cum am simţit în 2008 că va fi un an cu aur olimpic, simt acum că este momentul să transform pasiunea şi dedicarea mea în lucruri bune pentru atletismul românesc. Am decis să candidez la preşedinţia Federaţiei Române de Atletism pentru că îmi doresc să creştem şi să descoperim noi campioni pentru România. La fel ca într-un maraton, cu strategia potrivită poţi obţine rezultatele pe care le doreşti şi sunt sigură că experienţa mea de sportiv va fi un plus pentru a aduce din nou România în lupta pentru medalii la Jocurile Olimpice din 2020 şi 2024.

Am luptat întotdeauna pentru aur, în orice cursă, şi mă voi implica cu aceeaşi motivaţie, energie şi pasiune în toate proiectele care vor ajuta la dezvoltarea atletismului în România. Am decis să renunţ la tot ceea ce am construit în Statele Unite pentru a mă întoarce acasă şi a pune umărul la dezvoltarea sportului pentru care eu am făcut cele mai mari sacrificii şi care mi-a adus cele mai mari satisfacţii. Atunci când vrei să te implici, să schimbi, să îmbunătăţeşti lucrurile nu o poţi face de pe margine. Trebuie să fii permanent în mijlocul acţiunii şi asta am decis să fac în continuare", a anunţat ea pe facebook.

Alegerile pentru preşedenţia FRA sunt programate pe 21 aprilie. Până acum s-au înscris şase candidaţi Constantina Diţă (aur olimpic la maraton în 2008) şi Monica Iagăr (dublă campioană europeană, indoor şi outdoor, la săritura în înălţime, 2,02 metri record personal), Traian Badea, Florin Florea, Constantin Cristinel Iacoban şi Constantin Gabriel Obreja.

dita
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite