Norvegienii s-au decis: Ce se întâmplă cu deplasarea naţionalei la Bucureşti
0Situaţia incredibilă de care s-a lovit prima reprezentativă, oprită pe aeroportul de la Oslo, a fost urmată de o şedinţă-fulger în care au participat oficiali ai Ministerului Sănătăţii şi şefi ai Federaţiei de Fotbal.
România - Norvegia a fost, timp de câteva ore, în pericol de anulare! Oprită la Oslo, formaţia nordică a fost nevoită, mai întâi, să-şi anuleze antrenamentul oficial de pe „Arena Naţională“, dar şi conferinţa de presă de dinaintea partidei.
Totul din cauza faptului că autorităţile sanitare din Norvegia au considerat că orice deplasare externă a naţionalei poate reprezenta un pericol, după cum „Adevărul“ a scris aici.
Această situaţie tensionată a fost soluţionată după o analiză făcută de Ministerul Sănătăţii şi de Federaţia Norvegiană de Fotbal. Din start, preşedintele forului fotbalistic a tras un puternic semnal de alarmă, spunând că naţionala riscă să fie sancţionată de UEFA, dacă nu se va prezenta la meciul de la Bucureşti.
Având în faţă această perspectivă sumbră, norvegienii au luat decizia de a veni în România, primind aprobarea Ministerului Sănătăţii. Drept urmare, meciul se va juca, aşa cum era programat, duminică (21.45, Pro TV), pe „Arena Naţională“.
Confirmarea rezolvării situaţiei a venit, potrivit Digi Sport, printr-un comunicat al Federaţiei de Fotbal din Oslo.
„După scrisoarea adresată oficialilor şi o nouă întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în care s-a discutat despre interpretarea legislaţiei în vigoare, echipa naţională are acum permisiunea să se deplaseze în România şi Austria“, a anunţat federaţia norvegiană.
După partida de duminică de pe „Arena Naţională“, mai precis la 18 noiembrie, Norvegia îşi joacă ultimul meci din grupele Ligii Naţiunilor, în deplasare, cu Austria.
Liga B a Naţiunilor, grupa 1
1. Austria 4 3 0 1 6-4 9
2. Norvegia 4 3 0 1 11-3 9
3. România 4 1 1 2 4-8 4
4. Irlanda de Nord 4 0 1 3 2-8 1
Programul echipelor naţionale din luna noiembrie
*11 noiembrie: România – Belarus 5-3 (amical) – Ilie Oană, Ploieşti
*15 noiembrie: România – Norvegia (Liga Naţiunilor) – 21.45, Arena Naţională, Bucureşti
*17 noiembrie: România U21 – Danemarca U21 (Preliminarii Euro 2021) – 20.30, Ilie Oană, Ploieşti
*18 noiembrie: Irlanda de Nord – România (Liga Naţiunilor) – 21.45, Windsor Park, Belfast