Noi detalii incredibile în cazul Djokovici: Cum de sârbul, nevaccinat, a ajuns în Australia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Djokovici

Cu câteva ore înainte de startul procesului, care va determina dacă Nole va rămâne la Melbourne sau va fi trimis înapoi în Serbia, jurnaliştii locali au descoperit amănunte importante. Ele demonstrează, încă o dată, gafele comise de autorităţi.

Australia se pregăteşte pentru momentul adevărului: în noaptea de duminică spre luni, de la 01.00, ora României (ora 10 dimineaţă, ora Melbourne), vor începe audierile în cazul al cărui verdict e aşteptat de toata planeta.

Conform primelor informaţii, obţinute din surse legate de acest caz, Djokovici are şanse bune, după cum „Adevărul“ a explicat aici. Iar acum s-a aflat că judecătorul Anthony Kelly tocmai a refuzat o cerere din partea Guvernului Federal pentru amânarea audierilor cu două zile. Solicitarea fusese motivată de faptul că Guvernul avea nevoie de mai mult timp pentru a-şi pregăti apărarea, în acest dosar, după cum a scris „The Sydney Morning Herald“.

Potrivit sursei citate, din documentele depuse de avocaţii lui Djokovici, sâmbătă, reiese că Nole avusese o corespondenţă cu Ministerul de Interne din Australia. Din răspunsul primit de Djokovici a rezultat că „Declaraţia lui de călătorie fusese analizată şi că el îndeplinea condiţiile necesare de a intra în Australia, fără carantină“.

Totuşi, jurnaliştii de la „The Sydney Morning Herald“ susţin că această scrisoare depusă de avocaţii lui Nole, deşi i-ar fi asigurat scutirea de la carantină, nu i-ar fi garantat şi intrarea pe teritoriul Australiei.

Ce e Declaraţia de Călătorie?

Documentul de care vor să se folosească avocaţii lui Novak Djokovici a fost obţinut prin completarea online a unei Declaraţii de Călătorie. 

Aici, aplicantul, în cazul de faţă Nole, a declarat că a fost bolnav de COVID-19, în ultimele 6 luni, motiv pentru care ar fi avut o scutire medicală de la vaccinare. După completarea formularului, aplicaţia ar fi furnizat un rezultat preliminar pentru ca aplicantul să ştie dacă e eligibil pentru a intra în Australia. O precizare importantă: acest răspuns preliminar e bazat pe detaliile furnizate de aplicant şi nu garantează intrarea în Australia! Iar asta pentru că primul control amănunţit al documentelor se va face abia la sosirea în Australia, pe aeroport. 

Djokovici, asigurat că poate intra pe baza unei îmbolnăviri recente

În documentele obţinute de ziariştii de la „The Age“ apare un alt amănunt crucial: Guvernul Federal a transmis Federaţiei de Tenis din Australia că Statul Victoria (unde se află oraşul Melbourne) e responsabil pentru acordarea scutirilor medicale de la vaccinare. Şi, foarte important, Şeful Comisiei Medicale din Statul Victoria, Brett Sutton, i-a asigurat pe şefii Federaţiei de Tenis că persoanele care au trecut, recent, prin boală pot intra în Australia fără carantină! 

Iată răspunsul dat, în scris, de profesorul Sutton pentru oficialii federaţiei de tenis, pe data de 2 decembrie: „Orice persoană, recent infectată (recent insemnând ultimele 6 luni) şi care poate furniza dovada medicală a acestei îmbolnăviri, e scutit de carantină, când va sosi în Statul Victoria din străinătate“.

Această descoperire e cu adevărat şocantă pentru că, potrivit regulamentului Guvernului Federal, care a şi comunicat acest lucru, în scris, de două ori, către Federaţia de Tenis, o îmbolnăvire recentă nu putea justifica o scutire medicală de la vaccinare.

Federaţia a făcut tot posibilul ca acest fiasco să fie evitat

Mai departe, din documentele obţinute de „The Age“ reiese că Federaţia Australiană de Tenis a cerut ca Guvernul Federal să verifice documentele jucătorilor nevaccinaţi, scutiţi pe baza unei decizii luate de două comisii medicale, înainte ca aceştia să-şi înceapă călătoria spre Australia. 

Concret, Tennis Australia a cerut ca totul să fie verificat, cu 72 de ore înainte ca jucătorii nevaccinaţi să pornească spre Melbourne, tocmai pentru ca un fiasco precum cel cu Djokovici să fie evitat!

Doar că, la această solicitare a răspuns un oficial din cadrul Ministerului de Sănătate, Andrew Godkin, la data de 17 noiembrie: „Declaraţia de Călătorie şi informaţiile privind vaccinarea sunt necesare pentru verificarea călătorilor, la sosire. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne nu pot analiza aceste documente dinaintea sosirii călătorilor. Certificatele sunt verificate la sosire“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite