„Ne-am săturat de voi“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii le-au transmis petrecăreţilor că nu mai tolerează escapadele nocturne şi din iarnă vor fi puşi pe liber. Tamaş şi N’Doye şi-au luat şi 5.000 de dolari amendă. S-a umplut paharul în „Ştefan cel Mare”. Şi la propriu, şi la figurat. După ce unii jucători, titulari de drept, au fost surprinşi de paparazzi în stare de ebrietate, şefii au reacţionat.

Ceea ce părea un party banal s-a transformat într-un şpriţ de zile mari pentru o parte dintre roş-albi. Cu ocazia împlinirii a 20 de ani, Torje a invitat mai mulţi colegi la Zebra Caffe pentru a sărbători evenimentul. Majoritatea jucătorilor au plecat devreme, însă Tamaş şi N'Doye au continuat petrecerea. Mai târziu, li s-a alăturat şi Moţi.

„A fost ziua lui Torje şi au fost invitaţi şase sau şapte băieţi. Pe la ora 23.00, o parte dintre ei au plecat acasă, iar apoi nu ştiu ce au mai făcut", a comentat ieri antrenorul Cornel Ţălnar. Vinovaţi au fost găsiţi doar Tamaş şi N'Doye, care au continuat distracţia în Downtown, paparazzi surprinzându-i părăsind clubul în jurul orei 2.30.

Deşi în fotografii apare şi Moţi, fundaşul a fost iertat, considerându-se că el doar a venit pentru a-i lua pe cei doi de acolo. "Moţi nu a făcut parte din acest grup şi este complet nevinovat", l-a exonerat "Ţânţarul". De altfel, fundaşul va fi titular în partida de sâmbătă cu Unirea Alba Iulia, în timp ce "bad boy" Tamaş şi senegalezul vor fi rezerve. "Din punctul meu de vedere, eu nu îi pot penaliza pe aceşti jucători decât să nu joace", a explicat Ţălnar.

Pe lângă faptul că vor sta pe bancă, cei doi au fost arşi la buzunare, ambii primind o amendă de câte 5.000 de dolari. "Din cauza acestor abateri repetate, acţionarii  vor analiza, la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie, inclusiv punerea celor doi jucători pe lista de transferuri",  s-a notat ieri într-un comunicat al clubului.

Mesajul şefilor: „Din iarnă, ne despărţim"

Miercuri dimineaţă, aflând de incident, Nicolae Badea, Cristi Borcea şi Victor Becali au descins în vestiar. După ce petrecăreţii au fost certaţi de faţă cu toţi colegii, ieri, după ce au văzut ipostazele în care jucătorii au fost surprinşi de paparazzi, conducătorii au lansat un mesaj dur la adresa fotbaliştilor. "Ne-am săturat de voi, numai scandaluri se întâmplă la Dinamo.

Gata, aşa nu mai merge, din iarnă toţi cei care nu-şi văd de treabă şi stau mai mult prin baruri, vor pleca de la echipă", a sunat ameninţarea şefilor.

Tamaş: „Nu am făcut nimic grav"

Apropiaţii lui Gabi Tamaş au relatat varianta jucătorului privind cele întâmplate. "M-am săturat ca de fiecare dată jucătorii lui Dinamo să fie implicaţi în scandaluri, nu doar noi mergem în cluburi, dar doar de noi se scrie. Nu am făcut nimic grav, am plecat la 22:30 de la Zebra şi m-am dus în Downtown pentru că era N'Doye acolo. Am dat o tură de club şi am plecat acasă", le-ar fi spus Tamaş prietenilor săi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite