NBA: Vezi cele mai tari faze din meciurile jucate aseara!
A fost seara lui Kevin Martin în NBA, care cu 48 de puncte marcate şi-a condus echipa, Sacramento Kings, către victorie în meciul cu Memphis Grizzlies. Houston joacă excelent fără superstaruri, iar Nets nu se regăsesc, cu patru înfrângeri consecutive. Vezi mai jos cele mai tari 10 faze din meciurile de ieri!
Sacramento Kings – Memphis Grizzlies 127-116 (după prelungiri)
Kevin Martin a reuşit performanţa ofensivă a sezonului până acum, 48 de puncte, însă niciunul dintre ele nu ar fi avut valoare fără coşul uriaş marcat de coechipierul său, slovenul Beno Udrih, la finalul timpului regulamentar, pentru a trimite meciul în prelungiri. Martin avea să marcheze şi el un coş important în overtime, când aruncarea sa de trei puncte, cea de-a şaptea din acest meci, îi distanţa pe „regi” la 116-112, smulgând orice posibilitate de revenire a „urşilor”. La Memphis şi-a făcut debutul Allen Iverson, achiziţionat ca agent liber chiar înainte de începutul sezonului. Dacă în primăvară fostul superstar declara că ar prefera să se retragă decât să joace rezervă la Pistons, acum este nevoit să accepte acest statut la Memphis. Iverson a marcat 11 puncte, principalul realizator pentru Memphis fiind Zach Randolph cu 30 puncte şi 16 recuperări, ajutat de Marc Gasol 16 puncte, 16 recuperări.
Utah Jazz – Houston Rockets 96-113
No Yao. No Tracy. No problem. Cam aşa sună povestea celor de la Houston în acest debut de sezon. Fără superstarurile Yao Ming şi Tracy McGrady, Rockets sunt la a treia victorie. Ei nu mai câştigaseră în Utah de doi ani de zile. Cele 10 aruncări de trei puncte din 19 încercări au venit la timpul potrivit, jocul la recuperare a mers excelent oferindu-le rachetelor deseori şanse duble sau triple de a arunca la coş iar altruismul jucătorilor a fost decisiv, echipa totalizând nu mai puţin de 29 de pase decisive. În asemenea condiţii nu mai puţin de 8 jucători au marcat pentru Houston cel puţin 10 puncte, apărarea celor de la Utah Jazz neştiind pe cine să apere mai întâi. Aaron Brook cu 19 puncte şi debutantul Chase Budinger cu 17 au fost liderii, în timp ce pentru Jazz s-a remarcat Mehmet Okur cu 21 puncte.
Charlotte Bobcats – New Jersey Nets 79-68
Sub privirile lui Michael Jordan, co-acţionar al clubului, cei de la Charlotte Bobcats au reuşit cea de-a doua victorie a sezonului în faţa unei echipe aflate în cădere liberă. Gerald Wallace a marcat 24 de puncte şi a totalizat 20 de recuperări pentru gazde, care au reuşit să înscrie 24 de puncte consecutive pe finalul sfertului trei şi începutul celui de-al patrulea, cea mai lungă astfel de serie în ultimele patru sezoane, în NBA. Nets sunt la pământ şi după ce l-au pierdut pe Devin Harris cu o întindere la ligamente, acum un alt jucător cheie, Yi Jianlian s-a accidentat la genunchi. Bobcats nu au trecut de 80 de puncte marcate în niciuna dintre cele patru partide jucate până acum, dar totuşi au adunat două succese.
Alte rezultate:
New York Knicks – New Orleans Hornets 117-111
David Lee 28 puncte / Chris Paul 32 puncte, 11 pase decisive
Los Angeles Clippers – Minnesota Timberwolves 93-90
Chris Kaman 25 puncte / Al Jefferson 24 puncte
Vezi cele mai tari 10 faze din meciurile jucate aseară:
Cel mai tare slam-dunk al serii vine de la Ryan Gomes:




















































