NAŢIONALĂ. 17.000 de bilete vândute pentru meciul Austria - România
Aproximativ 17.000 de bilete pentru meciul dintre reprezentativele Austriei şi României, care va avea loc la 1 aprilie, la Klagenfurt, de la ora 21.30, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, s-au vândut până miercuri seară, informează postul TV ORF.
Toate cele 17.000 de bilete au fost distribuite online, abia de luni urmând să fie puse în vânzare tichete şi la case, la preţuri de la 4 la 28 de euro.
Stadionul Worthersee Arena are o capacitate de 22.500 de locuri.





















































