„N-am mai văzut echipa jucând atât de prost“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Hizo crede că FC Vaslui ar fi trebuit să ia titlul p
Viorel Hizo crede că FC Vaslui ar fi trebuit să ia titlul p

Fost tehnician al moldovenilor, Viorel Hizo l-a criticat pe succesorul său, Augusto Inácio, în urma eşecului cu Voinţa Sibiu, scor 0-3.

Liber de contract după ce a fost pus pe liber în iarnă de patronul celor de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, Viorel Hizo (65 de ani) şi-a urmărit la lucru foştii elevi chiar în oraşul său natal, Sibiu, acolo unde Voinţa le-a administrat o corecţie severă moldovenilor.

Hizo s-a declarat extrem de dezamăgit de faptul că toată munca sa este acum ruinată de către succesorul său, portughezul Augusto Inácio.„Nu am mai recunoscut Vasluiul în această partidă. N-am văzut niciodată echipa jucând atât de prost. De fapt, ce echipă a fost asta?! Nu mi-a plăcut deloc nici tactica aleasă. Ca să faci apărare în zonă, la fazele fixe, îţi trebuie jucători bine pregătiţi pentru aşa ceva, pe care noi, în România, nu-i avem", a spus Hizo.

„FC Vaslui a jucat timp de doi ani cu marcaj om la om, la fazele fixe, iar lucrurile au mers foarte bine. Dar iată că acum, după doi ani în care totul a mers bine, s-a ajuns ca echipa să nu mai aibă niciun şut pe poartă în 90 de minute. E inadmisibil aşa ceva!", a tunat Hizo.

„S-a simţit lipsa lui Sânmărtean"

Antrenorul le-a luat, totodată apărarea jucătorilor Marius Constantin şi Lucian Sânmărtean, care au fost desfiinţaţi de către Adrian Porumboiu la începutul săptămânii trecute.

„Acum se scoate în evidenţă faptul că Marius Constantin a greşit contra CFR-ului, dar, de fapt, Anderson a fost cel care a comis trei greşeli în faza premergătoare centrării lui Sougou. Am văzut şi contra Voinţei aceleaşi erori. Vă spun sincer, echipa e de nerecunoscut. Sibiul nu m-a surprins, a făcut exact ceea ce trebuia să facă, adică a luptat. Eu cred că Vasluiul e cea mai bună echipă din acest campionat, de departe! Se simte şi lipsa lui Sânmărtean, ceea ce înseamnă diminuarea randamentului lui Wesley", a concluzionat experimentatul tehnician.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite