Motivul pentru care se retrage Olivier Giroud, cel mai bun marcator din istoria naționalei Franței

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul Olivier Giroud, în vârstă de 37 de ani, cel mai bun marcator din istoria echipei de fotbal a Franţei, a anunţat că Euro 2024, care va avea loc în Germania (14 iunie-14 iulie), va fi "ultima sa competiţie" cu echipa naţională, conform unui interviu acordat jurnalului L'Equipe, citat de AFP.

Olivier Giroud a jucat în carieră la cele mai mari echipe ale Europei. Foto EPA EFE
Olivier Giroud a jucat în carieră la cele mai mari echipe ale Europei. Foto EPA EFE

"Ca să fiu sincer, trebuie să spun că va fi ultima mea competiţie cu echipa Franţei. Evident, îmi va lipsi mult, dar cred că aventura alături de 'Les Bleus' se va încheia după EURO. Trebuie să lăsăm loc celor mai tineri", a afirmat campionul mondial din 2018 (131 selecţii, 57 de goluri), în interviul publicat vineri.

La club, va mai juca la Los Angeles FC

Atacantul lui AC Milan, care se va alătura echipei Los Angeles FC în Major League Soccer după Euro 2024, consideră că mai poate avea "încă doi ani buni de carieră, dar pentru echipa Franţei se va încheia".

"Greutatea anilor începe să se facă simţită şi am reflectat bine. Să joci la fiecare trei zile, asta devine din ce în ce mai complicat, mai ales la nivelul ăsta. Nu merg la Los Angeles ca să fac turism, dar cred că este un moment potrivit pentru mine", a adăugat fostul jucător al echipelor Arsenal, Chelsea şi Montpellier.

Are un titlu mondial în palmares

Atacantul format la Grenoble a fost selecţionat pentru prima oară la echipa naţională în 2011, cu ocazia unui amical cu SUA (1-0), devenind apoi campion al Franţei cu Montpellier, primul său mare titlu. În afara titlului mondial din 2018, Giroud a mai disputat cu "Les Bleus" finala Euro 2016 şi finala Cupei Mondiale din 2022. La Mondialul din Qatar, unde Franţa a fost învinsă de Argentina, noua campioană mondială, Giroud a doborât recordul de goluri la echipa Franţei, care era deţinut la acel moment de Thierry Henry (51). 

Naționala ”Cocoșului galic” este printre favorite la câștigarea Euro 2024, turneu care va începe pe 14 iunie în Germania. Franța are parte de o grupă tare, cu Olanda, Polonia și Austria ca adversare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite