Moraru: Dacă altcineva vrea să investească mai mult, noi renunţăm la Rapid. Antrenor nou pentru giuleşteni
0Acţionarul FC Rapid, Valerii Morau, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că este dispus să renunţe la pachetul de acţiuni pe care îl deţine la club dacă altcineva doreşte să investească mai mult decât el la gruparea giuleşteană.
"Dacă altcineva este dispus să investească mai mult decât noi la Rapid, atunci noi putem să renunţăm la club. Nu este nicio problemă, noi vrem să fie mai bine pentru Rapid. Aşteptăm să vină şi discutăm. Dar până în momentul de faţă nu a venit nimeni", a precizat oficialul grupării giuleştene.
Fostul fotbalist Ovidiu Burcă a fost instalat, vineri, în funcţia de preşedinte al FC Rapid după ce a renunţat la postul de director sportiv al clubului Oţelul Galaţi, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleştene.
Burcă a ajuns la un acord cu acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, după mai multe runde de negocieri. Noul preşedinte a fost de acord cu condiţiile impuse de Valerii Moraru, iar sâmbătă, de la ora 12.00, va fi prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la baza sportivă Pro Rapid.
Moraru negociază în prezent cu antrenorul Florin Marin, care a lucrat în sezonul recent încheiat la Oţelul Galaţi cu Ovidiu Burcă. Florin Marin urmează să fie instalat director tehnic al formaţiei giuleştene.
Acţionarul majoritar Valerii Moraru a intenţionat iniţial să îl instaleze în funcţia de preşedinte pe Daniel Pancu, dar acesta a refuzat oferta preferând să mai joace încă un sezon pentru echipa Rapid în Liga a II-a.