Moment de toată jena: Cristiano Ronaldo nu a prins „echipa ideală" a sezonului în Arabia Saudită!
0Cristiano Ronaldo (38 de ani) a ajuns Al Nassr la începutul acestui an, însă atât evoluția sa în tricoul ”galbenilor”, cât și rezultatele echipei au fost mult sub așteptări.

Obișnuit să adune toate superlativele pe când evolua în Europa, superstarul portughez a încheiat primul său sezon din fotbalul arab fără niciun trofeu cu echipa de club. În plus, nici evoluțiile sale individuale n-au impresionat, astfel că nu a fost inclus în cel mai bun prim 11 al sezonului dintr-o țară în care fotbalul face parte din lumea a doua, dacă nu chiar a treia.
Pe pagina oficială de Twitter a campionatului saudit a fost publicat cel mai bun prim 11 al ediției recent încheiate. Al Nassr a dat doi jucători, Gishalin Konan și Luiz Gustavo, însă locul lui Ronaldo a fost ocupat de Odion Ighalo, vârful celor de la Al Hilal.
Cristiano a jucat 16 meciuri, în care a punctat de 14 ori, oferind și două assist-uri în acest sezon pentru Al Nassr. Odion Ighalo, rivalul său de la campioana Al Hilal, a jucat 27 de meciuri, în care a marcat 19 goluri și a bifat două pase decisive.
În ianuarie, când portughezul de 38 de ani a debutat la noua sa echipa, aceasta era pe primul loc în campionat și urma să joace în Supercupa Arabiei Saudite și în Cupa Campionilor saudiți. Între timp, Al Nassr a pierdut șefia clasamentului în campionat, a fost învinsă în Supercupa și eliminată și din Cupa Campionilor saudiți, în semifinale. Toate aceste contraperformanțe au venit cu Cristiano Ronaldo pe teren!